Acasă Actualitate ȘI VREMEA A LUAT-O RAZNA

ȘI VREMEA A LUAT-O RAZNA

294
       Între numeroasele ADEVĂRURI despre PLANETĂ, unele însă RELATIVE, în ultima vreme miliardele de locuitori ai săi se confruntă cu UNUL INCONTESTABIL, acela al schimbărilor climatice, al efectului de seră și a mediului înconjurător.
URMAREA este un PROCES DE ÎNCĂLZIRE care afectează nu doar PLANETA ci și SOCIETATEA UMANĂ care se confruntă tot mai des și repetabil cu FURTUNI, TORNADE și VIJELII „ucigătoare”, inundații catastrofale, secete cumplite și dezastre ecologice cu efecte nefaste pentru oameni.
Această NOUĂ REALITATE PĂMÂNTEANĂ, definită în literatura de specialitate ca „ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ”, constă în modificarea redistribuirii ENERGIEI în interiorul atmosferei și între atmosferă, suprafața terestră și ocean.
Ea se datorează, pe de o parte, unor FACTORI NATURALI cosmici și geografici pe care OMUL îi constată doar, dar nu le poate influența „EVOLUȚIA”, iar pe de alta și unor FACTORI ANTROPICI față de care răspunderea aparține unor SEMENI de-ai noștri mai puțin PRO-TERRA.
„DEZVOLTAREA” fără noimă a acestora din urmă o constatăm NOI – LOCUITORII DE AZI ai PLANETEI – care începem să trăim pe o planetă care „SE ÎMBOLNĂVEȘTE” din cauza unui „METABOLISM HAOTIC”.
CAUZELE principale, absolut evident de condamnabile, sunt generate de o „COMBINAȚIE CRIMINALĂ” între, în primul rând, DEFRIȘĂRI SĂLBATIC DE IRAȚIONALE și apoi POLUAREA scăpată de sub control prin ARDEREA unor enorme cantități de diverși combustibili.
Efectul dezastruos este „STRICAREA” concentrației atmosferice a GAZELOR cu efect de seră și la EMISII de AEROSOLI care schimbă proporția unor SUBSTANȚE de ECHILIBRU pentru SĂNĂTATEA OAMENILOR.
Asistăm, parcă, la un RĂZBOI GEOCLIMATIC provocat de CEI care nu se mai satură în fuga lor „nebună” și fără scrupule pentru a se îmbogăți „cu orice preț” după celebra zicală: „SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE”.
Este o AGRESIUNE a acestora asupra MEDIULUI, CIVILIZAȚIEI și VIEȚII UMANE fără a le păsa că ceea ce „VEDEM” că se întâmplă pe TERRA este un ÎNCEPUT DE DEZASTRE.
FURTUNILE NĂPRAZNICE, URAGANELE tot mai frecvente, INUNDAȚIILE, VIJELIILE, TORNADELE, INCENDIILE, TEMPERATURILE CANICULARE, urmate de SECETE SEVERE – adică ce definim noi, CEI MULȚI, că „VREMEA a luat-o RAZNA”, fac în ZILELE NOASTRE, și desigur și în VIITOR, pe lângă PAGUBE URIAȘE IRECUPERABILE, dacă nu se iau măsuri, și tot felul de NENOROCIRI, astfel ca o mare parte din „VIETĂȚILE” PLANETEI să „SCADĂ” sau unele să dispară chiar.
Totodată, încercarea de „MANIPULARE A CLIMEI” de către „UNII” împotriva „ALTORA”, prin folosirea de rachete și proiectile de mare calibru și „ALTE DIVERSE”, s-a dovedit într-o mare măsură un EȘEC, căci până la urmă s-au produs efecte extrem de dăunătoare, în primul rând pentru MEDIU, dar chiar și pentru oameni nevinovați.
ASEMENEA „ANORMALITĂȚI” au devenit în ultima vreme, din păcate, „PREZENȚE FRECVENTE” sub formă de CATASTROFE ȘI CALAMITĂȚI pentru ROMÂNIA, de zici că suntem VICTIMELE unui „RĂZBOI GEOFIZIC” ACCEPTAT, de te întrebi CONȘTIENT sau INCONȘTIENT de cei ce ne conduc, cărora nu le pasă nici de PĂDURILE NOASTRE, nici de REZERVELE SOLULUI și SUBSOLULUI, nici de modul climatic în care trăim…
Cum să ne explicăm faptul că în ultima vreme ȚARA NOASTRĂ este „bântuită” de PLOI TORENȚIALE, însoțite de masive căderi de GRINDINĂ, de mari dimensiuni, vijelii și furtuni cu trăznete „ucigătoare”, creșteri de temperaturi ce se apropie de 40 de grade față de maximele de 30-32 grade la sfârșitul secolului trecut, INUNDAȚII distrugătoare ce alternează cu SECETE tot mai lungi, de groaznice ALUNECĂRI DE TEREN sau MIȘCĂRI SEISMICE zilnice???
În loc de CONCLUZII…
LIDERI AI LUMII,
Păstrați PLANETA ALBASTRĂ pentru NOI TOȚI, căci dacă FACTORII NATURALI nu pot fi, mai mult sau mai puțin, controlați, GÂNDIȚI și ACTIVAȚI să înlăturați definitiv efectele nefaste ale FACTORILOR ANTROPICI, căci vă este la îndemână și astfel să eliminați RELELE menționate mai sus și să concepeți VIITORUL PROGRESULUI ECONOMIC într-un CONTEXT ECOLOGIC pentru ca GENERAȚIILE VIITOARE să trăiască în PLANETA NOASTRĂ „VERDE” care să dăinuie infinit…

Profesor,

ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.