Uniunea Salvaţi Romania a creat o aplicaţie pentru telefonul mobil, care poate fi descărcată de pe platforma Google Play. USR le propune, prin aplicaţia eSizeaza!, cetăţenilor să semnaleze tot ce văd în legătură cu urbea lor, în general de ceea ce ţine de partea edilitară a urbei. În acest sens, joi, 7 martie a.c., la sediul USR de vizavi de Casa Armatei din Slatina, a avut loc conferinţa de presă susţinută de preşedintele organizaţiei judeţene, Silviu Anton şi deputatul Adrian Claudiu Prisnel. Nu doar tema aplicaţiei a fost prezentată, ci şi alte teme de interes local şi naţional, fie sociale, fie politice. O astfel de aplicaţie vine în sprijinul cetăţenilor, care semnalează nereguli în oraş. Neregulile prezentate se vor transforma în solicitări pe care USR Olt le va face administraţiei locale.