Poetul Anuţa, constant în atenţia publicului iubitor de literatură, revine cu o poezie-eveniment, cu temă socială, despre situaţia actuală a ţării şi a sufletului poporului român.
REFLECŢII
În această încăpere, de doi stânjeni la pătrat,
Gândurile mă frământă şi cu ele stau la sfat!
Ce iluzii…! Ce speranţe…! În această lume tristă,
Că tot drumul devenirii… e un fel de-apocalipsă,
Că, de când intrăm în lume, suntem luaţi în urmărire,
De destinul ce ne poartă, pe-ale timpului coline.
Şi ne mistuie-n furtuna vieţii, când ne prinde-n larg,
De ai barca subrezită, fără cârmă şi catarg!
Navigăm, de multe ori, pe-un buştean sau pe vre’o plută,
Printre valurile care ne coboară şi ne urcă,
Spre piedestalul lumii… unde toţi doresc s-ajungă…
De vârtejurile vieţii… puţini trec… şi mulţi se-afundă!
În turela asta mică, gânduri vin… şi gânduri pleacă…
De cu zori şi pună-n noapte… pitrocesc o lume-ntreagă…
Şi privind în lungul vremii, la al lumilor destin,
Văd cum generaţii pleacă, şi-altele din urmă vin,
Şi-n mulţimea de popoare, ce pe glob mărşăluiesc,
Văd şi neamul meu cum trece, sub stindardul românesc!
Rădăcina ce ne ţine, prin toţi timpii seculari,
Este gena geto-dacă, ce-o purtăm de mii de ani!
Dar, trăim cu amintirea vremurilor de demult!
Când iubirea de moşie era tot ce-aveam mai sfânt!!!
Şi când cărturarii vremii şi-au adus tributul lor,
UNIND NAŢIA ROMÂNĂ SUB ACELAŞI TRICOLOR!!!
Nu mai e patriotism şi nici dragoste de ţară,
Nici cei care ne conduc… nu sunt cei de-o dinioară…
Sunt un fel de păpuşoi, mânuiţi de păpuşari,
Fără pic de demnitate, slugi ai haitei de şmenari!
Care-i mânuiesc din umbră, stând ascunşi după cortină,
Şi, de-un sfert de veac mai bine, au dus ţara la ruină!!!
Ăştia sunt cârmacii ţării…! Oare-aşa ni se cuvine?
Ei să huzurească-n ţară, iar noi, slugi prin ţări străine?
Ţara ne-au amanetat-o, noi… în lacrimi şi suspine!
Ei îşi construiesc palate şi se plimbă-n limuzine.
Ce-au ajuns aceste haite, de-şi bat joc de-acest popor?
Nu-i de-ajuns cât sânge-a curs, să-l dăm jos pe dictator?
Dictator, dar patriot, n-a dus ţara la mezat,
Nu şi-a construit palate, multe ţări l-au respectat.
Banii ce ia-n-prumutat, de la băncile străine,
Au făcut să crească-n ţară, blocuri, fabrici şi uzine.
Şi ogoare irigate, metrou şi hidrocentrale,
Combinate-n toată ţara, mine şi termocentrale,
Care-n cele trei decenii, găştile care-au urmat,
Să conducă biata ţară, le-au vândut şi demolat!
Pe români i-au scos din fabrici, unde-şi câştigau simbria….
Ăştia-s parveniţii care ne-au reinventat sclavia!!!
Toată pleava, toţi inculţii, ce-şi iau diplome pe bani,
Seci la cap, fără cultură, se făcură demnitari,
Îşi măriră parlamentul… şi guvernul… e-o armată…
Pentru propăşirea ţării, nu mişcară nici-o piatră.
Au împovărat bugetul cu salarii nesimţite,
Împrumută bani pe-afară pentru-a fi la timp plătite.
Iar la televiziuni, zilnic, pe la orice post,
Vezi mereu cum se tot luptă, cei ce sunt cu cei ce-au fost.
Nu să facă vre’o minune pentru popor, pentru ţară,
Să-şi adjudece ciolanul… pentru asta se omoară!!!
Şi-aşteptăm ca să ne scoată din mizeria amară,
Hoţii, care-n trei decenii i-am ales şi… ne băgară?
Care-au pus ca să ne bată jandarmii plătiţi de noi,
Când ieşirăm să le cerem ţara să ne-o dea-napoi?
Ţara este-n agonie, ei vorbesc de cormorani,
Că-şi fac baie prin piscine… ăştia sunt parlamentarii?
Să-i dam jos cât mai e vreme, ţara s-o reconstruim,
Cei plecaţi, veniţi acasă, împreună să trăim.
Puneţi ţara s-o conducă oameni drepţi şi patrioţi,
Cărturari cu-nţelepciune şi la judecată drepţi!
N-a pierit pe valul lumii şi nicicând nu v-a pieri,
Nici POPORUL, şi nici ŢARA, care-n veci vor dăinui!
