Acasă Actualitate Un dascăl la catedra lui Dumnezeu. Profesorul Ştefan Urâtu s-a retras către...

Un dascăl la catedra lui Dumnezeu. Profesorul Ştefan Urâtu s-a retras către eternitate

1316

Un dascăl care a făcut istorie, un „domn Trandafir” al vremurilor noastre, aproape de elevi şi mândru de fiecare reuşită a lor. Profesorul de istorie Ştefan Urâtu, dascăl la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” încă de la înfinţare, de la sfârşitul anilor ’70, a plecat la cele sfinte, duminică, 13 ianuarie, după o lungă suferinţă – pricinuită de o boală nemiloasă.
Născut în comuna Comâniţa, judeţul Olt, la 12 noiembrie 1952, tată al unei fete, absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, dascălul Urâtu şi-a dedicat întreaga activitate profesională elevilor săi, îndrumându-i pe cel mai bun drum. Acesta a fost şi director al şcolii unde a lucrat o viaţă.

„Ștefan URÂTU, director al Școlii Gimnaziale “Eugen Ionescu”, profesor de excepție, mentor pentru colegii mai tineri și pentru miile de elevi care au apreciat stilul spumos, vorba plină de tâlc, cultura vastă, reprezintă un reper al profesionalismului, al dorinței de a construi o “citadelă” a educației într-un spațiu apreciat, iubit și respectat.
Legându-și anii (aproape 45 de ani în aceeași unitate de învățământ) și pulsațiile de Școala Gimnazială “Eugen Ionescu” profesorul Ștefan URÂTU a predat istorie, făcând ISTORIE, căci domnia sa străbate timpul prin fiecare inimă care a reușit să-i perceapă sensibilitatea, personalitatea, flerul.
Profesorul Ștefan URÂTU se mută temporar într-o stea spre care vom privi ca și cum am căuta ochii unui părinte! 
Nu vă vom uita niciodată!

Dumnezeu să-l ierte și să-l ocrotească pe acest Om Bun, dascăl minunat și prieten de nădejde!”, este mesajul Şcolii Gimnaziale „Eugen Ionescu”, pe pagina de sicializare a instituţiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.