Am scris prezentul, văzând „dubla atitudine” exprimată cu sârg prin dispozitivele de propagandă, în special ale puterii și opoziției, cu privire la recenta prestație a premierului nostru la PARLAMENTUL EUROPEAN.
Spusele lor, precum și cele din mass-media, și ea partizană în foarte mare măsură, mi-au întărit iarăși convingerea că așa ceva se poate întâmpla numai în lumea „MAMELUCILOR” ce pretind că dețin „autoritatea în materie”.
Pornind de la aceste considerente, încerc să subliniez care sunt principalele capcane ale propagandei, care s-au tot „perfecționat” în epoca în care trăim în contextul utilizării lor, nu neapărat în interesul adevărului „adevărat”.
Dacă generațiile trecute n-au avut posibilitățile eficiente de comunicație, azi „progresul tehnic” permite niște „viteze de ascensiune” prin care să emită adevăruri sau neadevăruri cu jumătate de gură. Inventatorul propagandei moderne este socotit jurnalistul american EDUARD BERNYAS, nepotul lui Sigmund FREUD, care a creat termenul de „RELAȚII PUBLICE” (PR) ce promovează stratageme de păcălire a celorlalți, încât AZI capcanele propagandei sunt la ordinea zilei…
1. Cele mai importante „arme” în sistemul de propagandă sunt PRESA, RADIOUL și TV, prin care să pregătească psihologic „auditorul” pentru subiectele în cauză. Nu întâmplător, un purtător de cuvânt al fostului președinte GEORGE BUSH caracteriza mass-media drept „factori complici” în promovarea de minciuni care să justifice unele din intervențiile lor în diferite zone ale lumii.
2. Intrarea în scenă a unor pretinși cursanți la școli superioare ca OXFORD, HARVARD, cu cariere la BBC, NEW YORK TIMES etc, apoi mari politicieni și mari demnitari ce se prezintă drept tribune luminate și progresiste (apropo de cel care demonstra minciuna cu privire la armele de distrugere în masă ale IRAK-ului, drept argument pentru război).
3. Inversarea realității prin campanii de denigrare și înfricoșare de tipul celor din vremea RĂZBOIULUI RECE, când propaganda muncea din răsputere, după caz, în a demonstra amenințarea iminentă, fie din partea U.R.S.S, fie din partea S.U.A, încât publicul a ajuns în situația de a accepta periculosul RĂZBOI RECE ca o realitate care, evident, se poate repeta și în zilele noastre.
4. Ocolirea adevărului prin înlocuirea lui cu TĂCEREA, tăcere care reprezintă minciuna. De fapt este vorba de înlăturarea ulterioară a celor care nu acceptă „înțelegeri” de supunere și obediență. Să ne amintim contextul bombardării Serbiei și soarta lui Miloșevici – rămas singur și părăsit.
5. Propagandiștii de serviciu „triază” știrile pentru jurnaliști în două moduri: prin servirea doar a unor „fragmente” sau le „închid gura”, practică utilizată mai ales de marile puteri în a-și apăra secretele (comerțul cu armament, de exemplu).
6. Detestarea sau LĂUDAREA unor PERSONAJE din motive ce nu au nimic comun cu opiniile și comportamentul acestora, într-un fel de inginerie a consimțământului populației cu scopul de a o controla, fără ca aceasta să-și dea seama. Să ne amintim de ultima campanie electorală pentru prezidențialele din SUA sau alegerile din state europene în care, pentru „unii” propaganda era insinuatoare, iar pentru alții de „necontestat”; Sau cazul de la noi, când aceleași posturi TV cu aceiași moderatori, analiști și „INVITAȚI” înjurau D.N.A când le-a încătușat pe CELE DOUĂ, au tăcut mâlc atunci când au fost condamnate, iar acum întorc macazul recunoscând că amândouă sunt „ESCROACE”. Apropo: să răspundă și cei care au promovat asemenea „specimene”!
7. Promovarea populismului cu un mănunchi de opțiuni strategice pentru a obține puterea. Populismul sacrifică soluțiile profunde pentru avantaje de moment. După acest „raționament”, cetățenilor de rând li se refuză lărgirea drepturilor și libertăților, în schimb abuzurile se întâlnesc la tot pasul.
Forma cea mai propagandistică a populismului este ascunderea „negativismului” sub preș prin lărgirea festivismului cu acțiuni din care nu iese nimic, dar contribuie la obișnuirea oamenilor cu oferirea de „circ”.
8. Legitimarea prin „pericol național” a condus, în multe cazuri, la „ocuparea” puterii în stat de către persoane ce desfășoară totul în interes privat. Așa ar fi cazul guvernului tehnocrat, chipurile cu pregătire științifică, dar care alături de demagogie „a impus” EȘECUL.
9. „Promovarea” propagandistică a FRICII în rândul populației, frica de a pierde locul de muncă, casa, economiile etc, ce are ca efect explozia inegalităților. Ca urmare, în foarte multe cazuri, apar formațiunile extremiste care promit multe pentru cei cu venituri mici, dar care, în final, se dovedesc a fi „toxice”. Așa s-a întâmplat în Europa, mai ales după anii 2011-2012, dar nu după mult timp s-a instalat în numeroase țări pesimismul și neîncrederea în aceste promisiuni.
10. Promovarea AUTORITARISMULUI în care, în locul unei cooperări fructuoase și a unei democrații curate, să „funcționeze” instituții de forță, care să perpetueze VĂTAFI de mucava, fără idei, fără soluții, ajungându-se în cele din urmă la stagnarea socială. Vezi „cazul” țărilor nord-africane și din ORIENTUL MIJLOCIU – izvorul uriașei migrații către EUROPA.
Ce remediu s-ar impune în viitor pentru o „normalizare” a acestei „mașinării” păguboase?
E nevoie de o REVOLUȚIE în abordarea pe care o avem asupra educației, asupra felului în care ne încurajăm copiii să gândească să pună sub semnul întrebării și să îndrăznească să acționeze pentru NORMALITATE.
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt
