Anul 2018 este anul Centenarului Marii Uniri, anul în care ne cisntim eroii şi rememorăm momentele care au dus la actul de la 1 Decembrie 1918. Dar cele mai frumoase imagini despre românism, despre eroii patriei, despre iubirea faţă de neam, sunt redate, magistral, în versurile poeţilor României. Poetul Grigore Călin ne invită să privim, prin intermediul a două poezii, imagini despre preamărirea României eterne.
Centenare
Și au fost odată pietre
Pe fundalul unei vetre,
Astăzi sunt la temelie
La un soclu de statuie.
Sunt acolo să măsoare
Veșnicia la Hotare
Și de-atâtea mii de ani
Stau de strajă la dușmani.
Daci-n luptă când plecau
Pentru Patrie mureau,
Zid făcură peste ani
Și-i opriră pe romani.
Peste noi trecură hunii
Și s-au dus în vântul lumii,
Ungurii, popor barbar
Se-așezară în Hotar.
Și de-aici n-au mai plecat
Din pământul nostru dac.
Stând vremuri fără chirie
S-au vrut stăpâni pe moșie.
De la Nord veniră leșii,
I-au întors din drum plăieșii,
Iar la Sud cei otomani
Tot timpul ne-au fost dușmani.
De la Est tătari, muscali
Și-alte hoarde de barbari,
N-au putut să cucerească
Limba noastră strămoșească.
Dar acum Țara e ruptă
Printr-un Pact și nu prin luptă.
Nu putem uita trecutul
Când Hotar nu era Prutul.
Stăpâneam până la Nistru
Și spre Miazăzi la Istru,
De la Neagra noastră Mare
Pâ-n la Tisa-aveam hotare.
Astăzi serbăm Centenarul
Decând aveam tot Hotarul,
Peste câte Centenare
Vom fi iar în vechi Hotare?
Avram Iancu
De-a fost o Românie Mare
Nu mică ar fi fost izbânda,
Dacă un Iancu, moțul care
Îl înfricoșa osânda.
Dar moartea nu-i nimic în toate
De n-ai avea un scop măreț,
Să mori ,deci pentru Libertate,
Când viața n-are nici un preț.
Pentru popor, atunci când vrei,
Poți să răstorni orânduirea,
Să-i bagi la ocnă pe mișei,
Căci n-au de-ales decât pieirea.
De nu erau Iancu și moții
N-aveam o tihnă-n astă Țară,
Eram deja habsburgi cu toții
Și sub conducere maghiară!
