Acasă Politic Din agenda senatorului Siminica Mirea

Din agenda senatorului Siminica Mirea

300

Senatorul Siminica Mirea a participat, duminică, 17 iunie a.c., la „Ziua Olarului”, care a avut loc în comuna Lungești, din judeţul Vâlcea. Parlamentarul a primit invitaţia administraţiei publice locale, iar acest eveniment cultural a fost pe placul demnitarului.
„Tradiție, meșteșug, aniversare la «Ziua Olarului», Lungești, Vâlcea. Sărbătoarea Olarilor a devenit o manifestare de suflet a comunității, la care primarul Tiberiu Costea ține atât de mult. Aceasta a fost continuată duminică, 17 iunie, la Răcoasa, unde a avut loc a 40-a ediție a evenimentului cultural «Ziua Olarului». Administrația locală a pregătit festivități de premiere a olarilor, a celor ce au contribuit la susținerea acestui eveniment și la promovarea meșteșugului, spectacole folclorice, târguri tradiționale, spectacole de teatru, recitale de muzică ușoară și populară, dar și evenimente sportive.”, a spus Siminica Mirea.

„Cursurile de prim-ajutor, o necesitate pentru toţi”
Recent, senatorul Siminica Mirea a susţinut o declaraţie referitoare la cursurile de prim-ajutor, care sunt o necesitate pentru toţi, dar mai puţin pentru unii parlamentari.
„În urmă cu 4 luni de zile, am depus la Senat, alături de colegii mei din Partidul Naţional Liberal, «propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale». În expunerea de motive am prezentat necesitatea introducerii cursurilor de prim-ajutor, evidenţiind o statistică tragică: 70.000 de români mor anual pentru că nu sunt resuscitaţi la timp.
Corelând aceste cifre tulburătoare cu faptul că doar 0,5% dintre elevii români înscrişi în învăţământul gimnazial şi liceal au noţiuni de prim ajutor, am considerat mai mult decât oportună o dezbatere privind modalităţile de contracarare ale acestui fenomen. De altfel, şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut implementarea cursurilor de prim-ajutor în şcoli, considerând că, în situaţii critice, „primele acţiuni, indiferent de vârstă, fac diferenţa între viaţă şi moarte.
În urma dezbaterilor, atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul, au respins propunerea mea legislativă. Cu toate acestea, pe data de 1 iunie, la Parlament a avut loc un eveniment care promovează implicarea copiilor în activităţi politice şi civice.
«Parlamentul copiilor, aşa cum este denumit evenimentul, a găzduit simularea unei zile cu activitate parlamentară. Pe ordinea de zi, printre alte legi, s-a regăsit şi propunerea mea de introducere a cursurilor de prim-ajutor. În ciuda faptului că parlamentarii au considerat-o drept o propunere inoportună, copiii s-au arătat încântaţi şi au votat-o favorabil.
Prin urmare, pare că aceşti copii înţeleg mai bine decât parlamentarii noştri importanţa acestei modificări legislative. Mai mult decât atât, îşi doresc implementarea ei fiindcă sunt conştienţi de implicaţiile pozitive pe care le va genera la nivelul societăţii
Iată că, stimaţi colegi, de cele mai multe ori, adevăratele lecţii sunt preluate de la copii. Ceea ce s-a întâmplat de 1 iunie a reprezentat o palmă dată parlamentarilor care n-au înţeles necesitatea introducerii cursurilor de prim-ajutor în şcoli şi care, de cele mai multe ori, votează mecanic, aşa cum le dictează partidul, astfel de propuneri salutare.”, a spus senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.