Acasă Administrație La Movileni. Casă pentru Dumnezeu și oameni care nu vor să stea...

La Movileni. Casă pentru Dumnezeu și oameni care nu vor să stea cu mâna întinsă!

3891
Este unul dintre primarii care arde intens pentru ceea ce înseamnă comuna unde trăiește zi de zi, unde a înțeles să pună toată energia sa în slujba acestei comunități din mijlocul județului Olt, așezată, parcă, între două cumpene: cea a Boianului generos și cea a ultimelor zăcăminte de petrol, aflate în exploatare, într-o zonă unde, încă mai există aur negru…
Ion Sorin Toma, edilul de aici, vine dintr-o altă generație: a gospodarului care înțelege, altfel, ce a fost înainte și ce este acum de făcut. Mai puțin, de data aceasta, despre drumurile asfaltate, care au luat locul ulițelor pline de praf vara, și de noroi, iarna. Nu atât de mult spațiu pentru celelalte investiții în structura școlară, în peisajul edilitar al comunei, și nici chiar despre unul dintre cele mai mari așezăminte de ordin social, destinat vârstnicilor, construit aici, la Movileni. Blocat în birocrație, așa cum se întâmplă multe, pe aici, pe la noi, prin țara unde justiția a luat locul fotbalului, în discuțiile de pe marginea șanțului românesc.
Straie noi pentru Biserica Sfântul Nicolae din Movileni
În centrul comunei, la mijloc de pantă, pe un deal din Movileni, se află ridicată încă de acum un veac, Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae. Plecată din pământ spre cer, cărămidă peste cărămidă, zidită astfel cu truda oamenilor locului care atunci înțelegeau să lase de o parte din agoniseala câmpului rodnic, pentru Casa Domnului.
Aici, administrația locală este asigurată de doi preoți tineri, legați de misiunea lor: Florin Beică și Florin Calotă. Cei care au înțeles că e nevoie de sudoare pentru a avea lumină. Așa se face că prin strădania lor, dar și prin implicarea primarului Ion Sorin Toma, deși acesta insistă să nu fie pomenit numele său în acest context, a fost schimbat acoperișul clădirii, printr-o amplă lucrare de renovare. S-au refăcut cele două turle, iar tabla dintr-un aliaj pe bază de titan e garantată de producătorul din Ucraina, 300 de ani. Despre bani și costuri, despre sursele de finanțare, cât și despre modul cum oamenii au înțeles să dea, fiecare după putiință, pentru o nevoie atât de mare, mai puțin acum… Sunt acele lucruri care deși au un preț, valoarea lor domină mai mult decât investiția materială. Practic, pregătită în acest fel, Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae din Movileni e așezată cât să facă față multe decenii de acum încolo, să străbată timpul, să învingă generații. Să-i învețe pe cei care vor veni, că printre cei din lumea bezmetică a anului 2018 au fost și oameni așezați, cu mintea întreagă și frică de Dumnezeu: Florin Beică, Florin Calotă și Ion Sorin Toma.
Nu mai vrem să stăm cu mâna întinsă!
Dacă în ceea ce privește investițiile edilitare l-am văzut pe primarul Toma de la Movileni încrezător, chiar dacă are dimensiunea reală a ceea ce înseamnă politicianul de la centru care trebuie să decidă pentru ulița satului românesc, în ceea ce privește dreptul oamenilor la muncă, din Movileni, aici am văzut un om revoltat: «Nu mai vream să mai stăm cu mâna întinsă!» E mesajul acestuia, din postura de edil, într-o localitate unde asistența socială e o problemă existențială. Așa se face că astăzi, din Movileni, de dimineață, de la ora 4:00, pentru a se întoarce târziu spre seară, spre ora 20:00, merg la Pitești 80 de oameni, să lucreze într-o companie de cablaje auto. E greu, e mai mult decât așa, dar altfel nu se poate.
În schimb, investitorilor care sunt dispuși să creeze ceva în Movileni, locuri de muncă pentru oamenii locului, primarul le promite, și merită crezut, tot ceea ce înseamnă sprijin în înțelegerea literei din lege. E o amărăciune, poate o situație aparte, greu de înțeles, dar aici, la Movileni, în mijlocul județului Olt, oamenii nu vor reforma justiției, nici chiar schimbarea Laurei Codruța Kovesi, ci doar locuri de muncă! Pentru a-și asigura un trai decent…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.