Acasă Actualitate NOI PERTURBAŢII POLITICE!

NOI PERTURBAŢII POLITICE!

165

Mulți analiști și „diverși” comentează „CESTIUNEA” din diferite „unghiuri”, aruncând „vina” de o parte sau de alta, limitând, însă, „TOTUL” la „elementul” imediat, vizibil. Este o „analiză” simplistă, incompletă, ce denotă o repezeală fără viziune asupra actualității regionale geopolitice.
„AMICIŢIA” americană la adresa BUCUREȘTIULUI vizează, de fapt, „VIITORUL” pe termen mediu și lung al politicii S.U.A, nu doar față de ROMÂNIA, ci în contextul „creat” de evenimentele recente, dar cu „perspectivă” în această zonă de Est și Sud-Est a Europei și nu numai.

În contextul politicii „exercitate” de cele trei SUPERPUTERI ale lumii, S.U.A ocupă, totuși, poziția numărul 1, dar AMERICA „tremură” de tamă că poate să-și piardă uimitoarea ei „MĂREȚIE”. Întotdeauna, S.U.A a fost sigură că are capacitatea, banii și puterea de a schimba orice „stare de lucruri” în favoarea ei. De data asta, are, însă, mari temeri, pentru că:

1. Ascensiunea rapidă, în ultima vreme, a celorlalte două, prin care Rusia lui Putin și China își exercită o tot mai puternică influență, în ORIENTUL MIJLOCIU, prin sprijinirea regimului ASSAD, respectiv „pătrunderea” celeilalte în EUROPA CENTRALĂ și de EST, a stârnit mare îngrijorare peste OCEAN.
2. Dacă avem în vedere că FREXITUL, GREXITUL, NEXITUL n-au mai avut loc și că Uniunea Europeană rezistă, iar SUA par să fie privite cu răceală în multe state importante din U.E., care preferă o relație bună cu BERLINUL și nu cu WASHINGTONUL.
3. „TURBULENȚELE” din BALCANI accentuate după „declararea” președintelui SERBIEI, NIKOLICI – ca CETĂȚEAN de ONOARE al BEIJINGULUI, dar mai ales „perspectivele” CHINEI în această zonă, care sunt tot mai bine privite și mai ales „primite”.
4. În EST, BELARUSUL este „în fierbere” prin implicarea RUSIEI din ce în ce mai mult în politica sa internă, cu reverberații ce se pot resimți spre țările baltice, VIA KALININGRAD.
5. UCRAINA nu dă samne că ar fi un partener pe care S.U.A. să conteze în caz de …, dacă nu chiar aici s-ar putea „pune paie pe foc” de către marele vecin.

6. „VARȘOVIA” cu SUMITTUL celor trei mări estice a rămas încremenită în intenții, astfel că S.U.A nu pot conta pe ceea ce considerau ei NOUA EUROPĂ pro-americană, mai ales că aceasta rămâne dependentă de gazul rusesc.
7. Spre „strâmtori”, în anul 2023, se împlinesc 100 de ani de la proclamarea REPUBLICII TURCIA, iar ERDOGAN vrea să se prezinte ca un MARE LIDER, HIPER-PREȘEDINTE ce conduce o TURCIE tot mai puternică spre VIITOR, dar nu model americano-occidental, ci model AUTORITAR, gen PUTIN și XI JINPING, pe fondul antipatiei față de S.U.A, pe care continuă s-o acuze pentru evenimentele ce au periclitat puterea și autoritatea.
8. RUSIA a devenit și devine mereu tot mai activă, ca un operator global, gestionând ZONA alături de TURCIA și IRAN (amiciția de la SOCI) sau cu CHINA și PAKISTAN, împiedicând metodic strategia americană în zonele asiatice, ca să nu mai vorbim de adversiunea declarată a PHENIANULUI.
9. În imediata noastră apropiere, în S-E, alături de TURCIA, sunt și alte țări care, în ultimul timp, manifestă un fel de dizidență, desfășurând politici gen „AVANTAJ” RUSIA, fie că vorbim de vecinul de la SUD sau de țara în care va avea loc o vizită cu adevărat istorică a liderului turc.
10. Așadar, politicienii americani sunt extrem de preocupați de problemele „noi” pe care le au, mai ales în Sud-Estul Europei, dar și în Estul ei.

În funcție de „astea toate”, privind cu „atenție” noua strategie americană, înțelegem că ROMÂNIA a devenit, dintr-o dată, din PION neînsemnat, un „NEBUN ÎNDRĂZNEȚ” care trebuie păstrat cu orice risc în sfera de influență și acțiune a UNCHIULUI SAM, atât pentru PREZENT, cât și pentru VIITOR.
De aici pornește „meșteșugirea” politicii cu pricina, în sensul că acesta nu „păcătuiește” de dragul democrației și al poporului român, ci el se constituie un mesaj adresat „neastâmpăraților” LIDERI ROMÂNI, care, mai ales în ultima vreme, prin „politicile specifice” dâmbovițene pot provoca o INSTABILITATE cu efecte negative în relațiile privind „speranțele” și „așteptările” pe termen mediu și lung, „puse” de S.U.A vizavi de ROMÂNIA (vezi și vizita ad-hoc la BUCUREȘTI!).

În plus, nu cumva ROMÂNIA să se „poziționeze” „jucându-și” și ea CĂRȚILE, într-o zonă care nu pare a mai fi atât de „amabilă” cu partenerul de peste OCEAN…

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.