Senatorul prezintă un sondaj despre situaţia învăţământului din România, efectuat de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, peste 60% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre învăţământul de la noi din ţară, iar rapoartele anuale ale Comisiei Europene plasează România printre codaşele Uniunii Europene din punct de vedere al unei abilităţi elementare: capacitatea de a citi şi de a înţelege un text în limba maternă.
Principala cauză a precarităţii sistemului educaţional românesc este reprezentată de insuficienţa alocării de fonduri pentru educaţie. Această problemă face ca învăţământul românesc să rămână în urma ţărilor din Uniunea Europeană, ţări care alocă pentru învăţământ procente din PIB mult mai mari decât România.
„În urma analizelor Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, în România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câştigă într-o lună cam cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore.
Ţările membre ale Uniunii Europene alocă, în medie, 5,2% din PIB pentru finanţarea învăţământului. România nu alocă nici jumătate din media europeană pentru acest sector strategic. Învăţământul românesc a fost în permanenţă subfinanţat. Nu se poate vorbi de performanţă în învăţământ fără o resursă umană motivată financiar.
Rezultatele de la bacalaureat din ultimii ani au fost un dezastru şi influenţează negativ întreaga economie. Rata scăzută de promovabilitate afectează investiţiile străine, piaţa muncii, sistemul de învăţământ superior, punând o presiune şi mai mare pe sistemul de asigurări sociale, pentru că cei care nu promovează bacalaureatul nu vor avea altă soluţie decât să ceară ajutor de şomaj.
Învăţământul are nevoie de fonduri suplimentare pentru a oferi şanse tuturor copiilor şi pentru a putea limita efectele sărăciei prin condiţii mai bune de studiu, prin acordarea unor facilităţi care să compenseze inegalităţile şi să limiteze, în mod real, analfabetismul şi tendinţa de abandon şcolar, care duc inevitabil la marginalizare socială şi la creşterea numărului celor care nu se pot integra pe piaţa muncii. De asemenea, educaţia este singura variantă viabilă de integrare a romilor, prin aplicarea la nivelul fiecărei comunităţi a unui program educaţional.
Educaţia din România zace în sărăcie la propriu. În România anului 2013, mii de copii au început şcoala în clădiri vechi de zeci de ani, unele cu tavanul sprijinit în bârne, fără apă, încălzite la sobă şi cu latrine în fundul curţii. Sunt copii care pentru a ajunge la şcoală trebuie să străbată kilometri întregi.
În încheiere, aş dori să vă aduc la cunoştinţă principalele solicitări pe care Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ le au pentru politicienii din România:
– alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educaţie, conform art. 8 din Legea educaţiei naţionale;
– depolitizarea învăţământului în sensul că, în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorilor politici;
– adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50%, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1;
– regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă”, spune Teiu Păunescu în declaraţia politică intitulată „Situaţia din educaţie”.
