Consiliul Local al municipiului Slatina a decis să premieze absolvenții care au reușit să obțină media generală de 10 la Evaluarea Națioanală și Bacalaureat. Primăria îi va premia, pe fiecare din cei 12 tineri, cu suma de 1000 lei. În ședinața Consiliului Loca, s-a aprobat premierea elevilor Daria Mihaela Cârstea, Eliana Dan, Costin Alexandru Dabu, Elena Delia Doinea, Maria Teodora Guțică-Florescu, Roxana Maria Mioc, Raisa Maria Mladin, Bianca Andreea Păunescu și Maria Andreea Tudose, care au obţinut media maximă la Evaluare Naţională – sesiunea de vară. De asemenea, au fost premiați și Amalia Maria Filip, Răzvan Gabriel Milarez și Teia Andrada Vava, care au obținut media 10 la Bacalaureat, la sesiunea de vară. Prin acest gest, Primăria Slatina vrea să îi răsplătească pe elevii conștiincioși și merituoși, tineri care vor merge mai departe, la licee și universități de prestigiu din România și nu numai.