Un bulgăre mare de zăpadă s-a năpustit în curtea unor săteni din comuna Tia-Mare, chiar de 1 Mai, când ţara sărbătoarea Ziua Muncii. Din senin, bulgărele a căzut în sera oamenilor. Fenomenul rar este inexplicabil. Bulgărele căzut din senin avea un diametru de 30 de centimetri şi o greutate de 8 kilograme. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 9.00, când oamenii erau în grădină unde copileau ardeii, moment în care au picat, din senin, după un sunet, un bulgăre mare de zăpadă îngheţată şi alţi bulgări mai mici. Mare le-a fost mirarea oamenilor să vadă lângă ei bulgări de zăpadă, când afară erau 20 de grade, puţin înnorat şi cu un soare printre nori. Fenomenul este unul unicat în zona Oltului, ceea ce poate întări teoria conspiraţiei referitoare la tehnicile de luptă împotriva grindinei, folosite în cadrul unor excerciţii.