Dacă engineeringul explorativ colaborativ cu IAlgG trebuie să combine viteza cosmică de generare cu rigoarea verificării, atunci apare o întrebare firească: cum ar putea arăta concret sistemul IAlgG–computer de verificare–utilizator?
O posibilă arhitectură cognitivă ar putea fi construită nu ca o succesiune liniară, ci ca o verificare cu o buclă explorativă, în care fiece componentă are un rol distinct.
Primul computer – IAlgG – ar fi motorul generativ. El primește problema, obiectivele și constrângerile și produce ipoteze, explicații, modele, alternative și eventuale soluții.
Important este ca rezultatul să nu fie privit automat drept „răspuns final”, ci drept set de propoziții și ipoteze candidate. Acestea sunt transmise celui de-al doilea computer.
Computerul de verificare ar fi motorul de control epistemic. El poate descompune răspunsul IAlgG în afirmații verificabile, poate căuta surse independente, poate reface calcule. Și nu în ultimul rând, poate compara modele, poate executa simulări și teste, poate identifica contradicții și de asemenea poate analiza sensibilitatea concluziei la modificarea premiselor.
Fluxul de date este posibil să fie reprezentat simplificat astfel:
Problemă → IAlgG → ipoteze candidate → computer de verificare → dovezi/teste/contraexemple → utilizator → statut epistemic → feedback către IAlgG → nou ciclu de explorare.
Utilizatorul reprezintă componenta care leagă cele două computere de scopul real al cercetării. El stabilește ce întrebare merită explorată, ce dovezi sunt relevante, ce nivel de incertitudine este acceptabil și când o ipoteză poate trece din categoria „interesantă” în categoria „utilizabilă”.
Pentru fiecare ipoteză ar putea exista o Fișă de Statut Epistemic (FSE). Aceasta ar putea conține cel puțin:

O caracteristică importantă ar fi păstrarea istoricului versiunilor. O ipoteză nu este doar „validată” sau „invalidată”; ea evoluează. Dovezile noi pot modifica statutul ei, iar fiecare modificare ar trebui să poată fi urmărită.
În acest fel, sistemul nu ar produce doar răspunsuri, ci și traiectorii epistemice. Cercetătorul ar putea vedea cum o idee a apărut, ce verificări a traversat, unde a întâlnit probleme și prin ce argumente a dobândit sau a pierdut credibilitate.
Ar rezulta astfel un sistem cu o diviziune clară a muncii: IAlgG maximizează explorarea, computerul de verificare maximizează controlul, iar utilizatorul maximizează relevanța și judecata contextuală.
Poate că aceasta este arhitectura cognitivă necesară pentru a transforma viteza cosmică a generării într-o viteză cosmică a cercetării: nu un singur computer care pretinde să știe, ci un sistem în care generarea, verificarea și decizia epistemică în activitatea de cercetare lucrează în tandem.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman














