E un răzvrătit, iar dacă răzvrătit s-ar traduce prin nume, prenume și CNP, Gabriel Dima Buliteanu e asocierea corectă. Pentru mulți e un excentric, alții, care îl văd și nu îl cunosc prea bine îl interpretează ca pe un om deplasat din șabloanele care definesc persoana care reușește în viață. Să ai în garaj ultimul model de mașină germană sau italienescă și să conduci o Dacia 1310, aici e neînțelegerea celor care nu pricep valorile la care se raportează Buliteanu.
În plan public, astăzi ar fi putut fi parlamentar, senator sau deputat în condițiile în care la trecutele alegeri s-a practicat prețul potrivit în raport de locul ocupat pe listă. Ar fi condus și o comisie parlamentară, de anchetă a modului de utilizare a inteligenței colective în raport cu minciunile aleșilor.
Fără a doua cheie de contact lăsată la împărăția stângă sau galbenă, independent de contracte cu bugetul statului, Gabriel Buliteanu vine și propune în spațiul social media o altă abordare, una unde nu promite, nu oferă rezolvări la deficitul bugetar sau soluții legate de criza petrolului din Iran. Pur și simplu modul său de prezență acolo este altceva, un generator de idei care pun pe gânduri. Un fel de pilde într-o lume dominată de implanturi și rețete de bucătărie. Supraveghindu-l cu acest nou mod inedit de a transmite mesaje cu… explozie întârziată, vezi altceva, un om din zona de impact public poziționat altfel decât consacrații rețelelor sociale, iar asta arată că lumea se schimbă, iar când schimbarea o facem venind cu un pas în fața altora, rezultatele de astăzi pot fi revoluția comunicării de mâine.
Aleatoriu, din clipuri, am ales câteva mesaje dominate de inteligența purtătorului și doar prea puțin regizate în forma cu știința vremurilor de azi.
„Invidiosul nu vrea ce ai tu, vrea doar să nu mai ai nici tu”
„Arta de a trăi este să știi să te bucuri puțin și să înduri foarte mult”
„Oamenii nu caută adevărul, caută doar minciuna care le validează lașitatea”
„Oamenii sunt precum hainele, au față și dos. Bine ar fi să vezi dosul prima dată pentru că acolo este eticheta cu prețul”.
„Viața este ca o piesă de teatru, nu contează cât durează, ci cât de bine este jucată”
„Nu te teme că pierzi oameni, teme-te că te pierzi pe tine încercând să îi păstrezi”
„Mulțimile nu au dorit niciodată adevărul, ele se întorc de la evidențele care nu le plac, preferând să iubească erorile, dacă eroarea le seduce”
„Unele vise nu te lasă să dormi pentru că nu au venit în viața ta să fie visate ci trăite”
„Nu trăiți să dați explicații nimănui, prietenii nu au nevoie de ele, dușmanii nu le cred și proștii nu le înțeleg”
„Mai devreme sau mai târziu, proștii îmi vor da dreptate pentru că se vor lovi de vorbele mele”
„Fericirea nu înseamnă absența problemelor, ci abilitatea de a le rezolva”














