Pompierii din cadrul Punctului de lucru Dobroteasa și Detașamentul Slatina au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Cungrea.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, cu risc de propagare la construcțiile din apropiere.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, protejând vecinătățile. Intervenția a durat aproximativ trei ore. Incendiul a distrus circa 50 de metri pătrați din acoperișul anexei. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un coș de fum defect sau neizolat corespunzător.
„Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, reamintim principalele măsuri de prevenire:
•verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
•coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
•coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea)”, transmite ISU Olt.