Acasă Actualitate Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii olteni în ultimele 24 de ore

Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii olteni în ultimele 24 de ore

123

În ultimele 24 de ore, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

„La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra Olt au depistat, pe strada Izvorul Rece, din localitate, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Osica de Sus, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul I.P.J. Olt au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 67B, în comuna Leleasca a avut loc un eveniment rutier. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, de 32 de ani, din comuna Ungheni, județul Argeș, în timp ce conducea un motociclu ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar motociclul figura ca fiind neînmatriculat/neînregistrat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul I.P.J. Olt au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe Drumul Comunal 4, în comuna Găvănești a avut loc un eveniment rutier. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Ghercești, județul Dolj, în timp ce conducea un atv ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar atv-ul condus figura ca fiind neînmatriculat/neînregistrat. Tânărul, de 28 de ani, a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale și prelevării mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, a transmis IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.