Creșterea consumului de apă în perioada verii este anticipata de Compania de Apă Olt care are soluții pentru a asigura alimentarea cu apă a municipiilor, orașelor și comunelor unde este prezentă.
Însă consumul excesiv de apă din rețeaua publică care nu este folosită pentru activitățile casnice, ci pentru udatul zilnic al gazonului, al grădinilor, umplerea piscinelor sau a bazinelor, duce la fluctuații de presiune și întreruperi temporare ale alimentării cu apă.
„La proiectarea rețelelor de distribuție, a rezervoarelor de înmagazinare apă se tine cont de numărul utilizatorilor, persoane fizice, instituții publice, agenți comerciali, așa cum prevede legislația în vigoare. Utilizarea apei și pentru udat sau alte activități de sezon, pentru care sunt necesare cantități mari de apă produce dezechilibre în întreg sistemul de alimentare cu apă, iar rezervoarele se golesc rapid. Având în vedere și temperaturile ridicate din aceste zile, anunțate de ANMH, facem apel la cetățenii, din toate localitățile, să consume responsabil apa din rețeaua publică. Pentru că în acest moment, există un nivel scăzut în bazinele de acumulare, în toate localitățile din aria de operare, Compania de Apă Olt poate furniza apă în anumite intervale orare”, transmite CAO.
DE REȚINUT!
Apa din rețeaua publică de alimentare cu apă nu se folosește pentru a uda grădina, gazonul și pentru umplerea bazinelor, ci numai pentru consumul casnic.
Acest lucru este prevăzut și în contractul încheiat între Compania de Apă Olt și clienți, dar și la art. 229 din Ordinul nr. 88/2007 al ANRSC. APA DIN REȚEA, RESPONSABILITATEA TA!