Acasă Actualitate Certitudine, la Slatina nu vor fi alegeri parțiale anticipate!

Certitudine, la Slatina nu vor fi alegeri parțiale anticipate!

230

Joi, 21 noiembrie a avut loc ședința Consiliului Local Slatina, cu 21 de prezenți din tot atâția.
Practic, scenariul alegerilor parțial anticipate pentru Consiliul Local a picat.

Au depus jurământul cei care au lipsit de la ședința de săptămâna trecută. Liberalii slătineni și-au completat lista cu supleanți în urma demisiei celor aflați pe lista de aleși inițială.
La ședința de astăzi au participat primarul Mario De Mezzo, prefectul județului, Ștefan Nicolae.

Practic, pentru următorii patru ani, în CL Slatina, PNL are o majoritate la limită, în condițiile în care consilierii locali Emil Popa și Gigi Vîlceleanu, aleși pe listele PSD, deveniți idezirabili pentru partidul lor, s-au poziționat deja pe partea dreaptă, privind din sală.

Interesantă va fi și poziția celor doi aleși de la AUR. De dreapta practicant, Gabriel Dima Buliteanu pare dispus să săvârșască un adulter cu stânga pesedistă în timp ce colega sa de partid, Mădălina Văle este privită cu admirație de liberali. Urmează ca în ședința următoare să fie alese comisiile de specialitate, niște foruri democratice specializate în numărat frunze din parcuri, iar alegerea viceprimarilor, undeva după turul doi de la prezidențiale. Nume vehiculate sunt Valentin Mihalache, Mădălina Văle, Andrei Bălan, Valeriu Matei, Gabriel Buliteanu. Însă, șansele ultimilor doi sunt cam aceleași pe care le au în fiecare an echipele românești de fotbal să ajungă în Liga Campionilor.

Timpul urmează să decidă cine vor fi coechipierii din executiv ai lui Mario De Mezzo, un primar dispus să cedeze o participație din putere pentru a le oferi pesediștilor, după 12 ani, privilegiul de a fi spectatori în administrația slătineană. Sau, critici!

1 COMENTARIU

  1. Fix in pix….Cu o majoritate-daca va fi- de un vot,, noul vataf,, nu va reusi absolut nimic!
    Decat pe persoana fizica, asa cum a inceput mandatul in primaria Slatina, sub ochii atenti ai cetatenilor si ai,,organelor abilitate,,!!!
    Desi nu ma doare undeva de comportamentul de..Ganeasa al celui pe care, din pacate si cu mare regret- l-am votat, ca cetatean platitor de impozite si taxe nu imi este indiferent ceea ce se intampla, zilnic, in primaria Slatina!
    Daca ,,noul vataf,, crede ca a luat primaria pe persoana fizica, permitandu-si incalcarea repetata a legii in defavoarea mea si a cetatenilor municipiului Slatina, se inseala amarnic!
    Zilnic, ceas de ceas, mii de ochi si urechi sunt indreptati asupra sa si a comportamentului suburban practicat….Mario, imi permit sa-ti spun asa din respect pentru familia ta, te avertizez public: revoca-ti comportamentul si manierele la adresa oricarui cetatean al municipiului Slatina!
    sesizeaza organele statului cu faptele de incalcare a legii, incepand cu tine,, daca le constati si lasa la latitudinea acestora rezolvarea lor;
    esti primarul ales al tuturor cetatenilor din municipiul Slatina si nu numai al celor 13.500 care te-au votat!
    Vrem o Slatina fericita, linistita, cu pace si intelegere intre cei care ne conduc!
    Razboiul,,pe fata,, pe care il practici fata de PSD nu duce la nimic bun pentru NOI,CETATENII!!!
    Este un sfat de la un OM cu multa experienta de viata si profesionala care doreste liniste si pace,,in regat,,..
    Depinde numai de domnia ta ca aceasta dorinta a mea si a zecilor de mii de slatineni sa fie indeplinita..Altfel…….ESTI DIRECT RAPSUNZATOR DE URMARI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.