Cum a pierdut Emil Moț…

Rezultatul alegerilor locale din 9 iunie de la Slatina a devenit știre de interes național. Pierderea primăriei într-un județ dominat copios de PSD, în fața PNL, este chiar o știre de nivel central. Cum s-a ajuns aici, care au fost resorturile, de nivel emoțional, și/sau de altceva, este întrebarea căreia i se pot oferi răspunsuri. Multe, câteva în cele ce urmează…
În primul rând, erodarea specifică întâlnită după două mandate consecutive, după unul precedent venit tot de la PSD, cu alte nume, reprezintă fundamentul de plecare al acestei analize. Când oamenii spun că vor și altceva nu înseamnă neapărat că nu te mai vor. Ci pur și simplu…
Mai departe, PSD Slatina a fost sabotat de la nivel central, în contextul unor lupte interne de la vârf, prin numirea primarului ales, anul trecut, prefect de Olt. O rampă de lansare perfectă, girată de președintele PSD, în contextul în care se știa că De Mezzo va vrea să candideze. Tot de la Centru, primarul Emil Moț a primit promisiune de necrezut privind terminarea lucrărilor la Sala Polivalentă și începerea celor de la Stadion. Cu un prim-ministru de la PSD! Doar promisiuni! Cu o comunicare dezorganizată, uneori absentă, de la Primărie, Emil Moț a cedat aici, în fața adversarului. Nu știu nici până acum dacă a existat departament de comunicare. Sau dacă a fost, de ce a mai fost…
În altă ordine, balastul liberal adus în PSD Slatina, consilieri locali, inutil. Mai mult, unii pesediști adevărați au taxat, cel mai probabil, venirea oportuniștilor.
O particularitate este senatorul Liviu Voiculescu, fost președinte al PNL Olt, nelipsit în pozele de campanie. Privit ca un traseist, acesta nu a adus nimic emoțional pro Emil Moț. Mai mult, păstrat în Comisia S.I.E din Senat, după plecarea la PSD, acesta poate fi privit și ca un cal troian în cetatea pesedistă. Ar fi fost mai bun în echipa de la Cungrea (sic!).
Să fi jucat la două capete?!
Să reținem și aroganța de la pupitru a unor pesediști. Vătafi (sic!) la serviciul unde partidul i-a pus șefi, taxați la vot de subordonații ce așteptau să aibă locul unde să refuleze. Adică la vot! Și au făcut-o!
Mai văd îndepărtarea din echipa de campanie a foștilor PDL-iști veniți în PSD în urma fuziunii de pe timpul lui Vîlcov.
Să vă zic și de eșecul comunicării în online, unde amatorismul și incompetența au girat în spațiul public?!
Ar mai fi încrederea oarbă în sondajele lui Marius Pieleanu, ce au dat greș dar au și demobilizat.
În dreptul lui Emil Moț se poate pune tot încrederea excesivă în partid și în oamenii promovați de el, prea pe criterii politice în dauna minimei meritocrații. Aproape singur în fața unui tăvălug cum a fost De Mezzo nu a rezistat.
Închei și cu o față nevăzută: uneori impresia era că anumite forțe din zona de Inteligență au cuplat la ideea de schimbare. Repet, doar o impresie…
Pe acest fond, greșelile au venit natural, iar rezultatul îl cunoaștem!
Ar mai fi multe de scris, dar opiniile de mai sus sunt de ajuns!
Chit că se poate scrie un manual despre cum să nu faci campanie. Sau cum poți să faci și să pierzi…