Acasă Actualitate Baza Sportivă și de Agrement „Dumitru Dobrescu”, a fost oficial inaugurată

Baza Sportivă și de Agrement „Dumitru Dobrescu”, a fost oficial inaugurată

60

Astăzi, 31 mai 2024, Baza Sportivă și de Agrement „Dumitru Dobrescu”, a fost oficial inaugurată. Skate Parcul este cel mai mare din țară și al doilea din sud-estul Europei, iar acesta va deveni un punct de atracție preferat pentru slătineni și pasionați ai sportului care vor avea o bază la standarde europene pentru competițiile sportive internaționale. Parcul include și terenuri de fotbal, tenis, locuri de joacă pentru copii, o zonă de șah, echipamente moderne pentru sport în aer liber și băncuțe inteligente.
Următoarele trei zile, artiști precum Shift, Jo, Basska, Spike, Cabron și Andia vor încânta publicul, iar sâmbătă se va desfășura competiția Slatina Skate Open unde vor participa skateri din țări precum Israel, Anglia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Bulgaria și Franța.

„Dragi slătineni, astăzi este o zi cu totul specială pentru mine, deoarece am avut bucuria de a inaugura Baza Sportivă și de Agrement Dumitru Dobrescu. Acest proiect de suflet este rezultatul multor ore de muncă, dedicare, pasiune și sunt mândru că l-am realizat. Este un vis devenit realitate și un angajament pe care l-am făcut pentru municipiul nostru. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect! Sper ca această bază sportivă să fie un loc de bucurie și sănătate pentru toți locuitorii noștri. Dragii mei, haideți să petrecem următoarele trei zile alături de artiști precum Shift, Jo, Basska, Spike, Cabron și Andia. De asemenea, sâmbătă se va desfășura competiția Slatina Skate Open unde vor participa skateri din țări precum Israel, Anglia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Bulgaria și Franța. Vă aștept cu drag să ne bucurăm împreună de aceste momente extraordinare!”, a declarat primarul Moț.

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt: „Îl felicit pe Emil Moț pentru această inițiativă extraordinară de a le reda slătinenilor, cel mai modern și interactiv parc din România, care răspunde tuturor așteptărilor. Skate Parcul, cel mai mare din țară și al doilea din sud-estul Europei, aduce o imensă bucurie iubitorilor acestui sport și devine un punct de atracție preferat de slătineni, dar și de cei care vor avea o bază la standarde europene pentru competițiile sportive internaționale, de acest gen. Parcul include și terenuri de fotbal, tenis, locuri de joacă pentru copii, o zonă de șah, echipamente moderne pentru sport în aer liber și băncuțe inteligente. Alături de Pădurea Strehareți, Parcurile Tineretului, Eugen Ionescu, Pitești, Catedrală, BCR, cele de la Casa de Cultură a Tineretului și din zona Direcției Economice creează o suprafață verde importantă, în care slătinenii își pot petrece timpul liber și reprezintă o dovadă clară a politicilor orientate spre crearea unor spații publice de calitate, unde cetățenii, de orice vârstă, să se bucure de momente de relaxare și recreere. Slatina este astăzi un oraș frumos, verde, sigur, curat, cochet și efervescent din punct de vedere cultural, sportiv și economic, datorită administrației primarului Emil Moț. Sub conducerea sa, proiecte importante de mobilitate urbană au prins viață fiind atrase fonduri europene și guvernamentale, care au transformat orașul în toate aspectele: sistem de iluminat inteligent, autobuze electrice, reabilitarea și dotarea unităților de învățământ, semaforizare inteligentă, sisteme de colectare a deșeurilor îngropate, locuri de parcare modulare, străzi modernizate, reabilitarea a 80% din blocuri. Experiența și viziunea coerentă administrativă trebuie să continue, pentru ca Slatina să se dezvolte continuu și să treacă frumos de la o etapă la alta a modernizării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.