Uneori, rar din păcate, România este o țară normală…
Sâmbătă, 11 mai 2024 a avut loc la Nicolae Titulescu meciul de fotbal dintre ACS din localitate și cei de la Dăneasa din Liga Județeană…
Scorul, de 12 la 2 pentru gazde contează doar în economia clasamentului. ACS câștigă detașat Liga Județeană și va merge la baraj pentru accederea în liga a treia…
Proiectul sportiv ACS Nicolae Titulescu se datorează unei idei venite de la primarul Florin Tiutiu, omul care a înțeles că pentru coeziunea unei comunități nu sunt de ajuns doar investiții în infrastructura principală… În echipa lărgită de la ACS IRIS se mai află Primăria Ghimpețeni, GAL Vedea Găvanu Burdea, IRIS Nicolae Titulescu… Semn că sportul poate uni!
Festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele AJF Olt, George Constantinescu…
Nu au lipsit din tribune primarii de la Colonești, Nicolae Stan, Sorin Toma de la Movileni, prieteni ai performanței în administrația locală.
Pentru mulți dintre cei aleși proiectul ACS IRIS de la Nicolae Titulescu e un model de a face România rurală bine…
De izolare, de neputința de a crede că veșnicia trăiește pe ulița fiecărui sat din România… Din partea Consiliului Județean Olt la meciul de final de sezon a participat vicepreședintele Ionuț Ivan.
Primul meci de baraj va avea loc împotriva unei adversare din județul Vâlcea, în faza semifinală…
Florin Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu și președinte ACS Iris Titulescu:
Este o zi unică pentru comuna noastră!
„Este o zi unică pentru noi, astăzi, 11 mai 2024. Ne-am întâlnit cu toții aici, pentru a ne bucura de reușita echipei de fotbal ACS Iris Titulescu. Un club înființat în anul 2021, un club destul de tânăr, dar cu reușite majore în fotbalul județean. Astăzi ni s-au împlinit visele pe care le aveam la început de drum. Pentru acest lucru trebuie să-i felicităm pe acești bravi fotbaliști, care, fără falsă modestie, își merită titlul de campion. Dacă anul trecut unii au spus că ar fi fost o întâmplare că am câștigat Cupa României, iată că anul acesta valoarea acestor băieți s-a confirmat pe teren.
Voi da citire, în continuare, componenților echipei Iris Titulescu, cei care au obținut această mare reușită:
Laurențiu Ana, Alin Andronache, Cosmin Baboi, Ionuț Belu, Nicolae Butoi, Marian Cătălin Burcea, Ovidiu Nicușor Comănescu (căpitan), Paul Mușa, Alexandru Fărcășanu, George Marius Dascălu, Sorin Ioncea, Marian Mincă, Silviu Mădălin Pâslaru, Laurențiu Paraschiv, Nicolae Tâlpeanu, Marian Tuică, Andrei Vătui, Dumitru Daniel Zaharia.
Au mai evoluat, în tur: Ionuț Amza, Gabriel Baboi, Vasile Cosmin Iancu, Marin Georgel Șerban și Ionuț Florentin Enache.
După cum știți o echipă nu poate juca fără a avea un antrenor și noi avem un băiat excepțional, profesor de sport și este vorba de Valentin Olteanu. Dorel Rădulica face parte, de asemenea, din staff-ul echipei, ca administrator. Totodată Stângă Florea este delegatul echipei noastre. Lângă noi, tot timpul a fost asistentul medical Ilie Ciobanu.
Nu trebuie să uităm că această echipă s-a format la inițiativa a patru acționari. Aceștia sunt: Primăria Nicolae Titulescu, Primăria Ghimpețeni – primar Dan Dobre, Gal Vedea-Găvanu Burdea – președinte Constantin Ciobanu și Iris Titulescu – reprezentată de doamna Luminița Emilia Tiutiu.
Dar acționarii au nevoie și de ajutor, adică de sponsori, iar aceștia sunt: Iris Titulescu, Eros Titulescu, SC Agromeat, Sc Arman, SC Eurospațial, Profesional Construct, Led Lighting Solutions și SC Panadria.
Trebuie să-l amintim, cum se cuvine, și pe constructorul care ne-a făcut această bază spotivă și îi mulțumim pentru faptul că astăzi a avut plăcerea să participe la această manifestare și aici mă refer la SC ADELA, reprezentată prin d-l Ion Vișan.
Mulțumim reprezentanților presei: Televiziunea Oltv, Știri de Olt, Arena Olteană, ziarul Linia Întâi, Ziarul de Olt și tuturor celor care au fost alături de noi, de-a lungul acestor ani și au promovat imaginea clubului nostru.
Îi mulțumim, totodată, și domnului George Constantinescu – președinte AJF Olt, pentru tot ceea ce face în sprijinul fotbalului din județul Olt și pentru a avea un campionat de fotbal curat care să aducă performanțe. D-l Constantinescu se află, astăzi, în mijlocul nostru, pentru a înmâna medaliile și cupa de campion pe care ACS Iris Titulescu le merită din plin.
Nu trebuie să uităm nici echipa de arbitri, în frunte cu d-l Ion Filip, care a căutat, tot timpul să avem un arbitraj corect.
Trebuie să ne amintim și de cei care au jucat fotbal, pe aceste meleaguri, cu ani în urmă și care ne-au înfiripat acest „microb” al fotbalului. Cei care au jucat fotbal cu dăruire și cu mândrie și care astăzi nu mai sunt printre noi!
Vă mulțumesc tuturor că sunteți prezenți astăzi aici, în număr mare, atât locuitorilor comunei noastre, cât și locuitorilor din Ghimpețeni, Văleni, Crâmpoia și din împrejurimi. Pentru că putem spune clar că această echipă este o echipă a zonei.
Mulțumim Consiliului Județean Olt, reprezentant astăzi, aici, la Nicolae Titulescu, de d-l vicepreședinte Ionuț Ivan. Mulțumesc colegilor primari de la Colonești, Ghimpețeni, Movileni și tuturor celor care sunt astăzi în mijlocul nostru.
Noi astăzi am câștigat o luptă, dar războiul nu l-am câștigat. De acum încolo ne așteaptă meciuri foarte grele. Miercurea viitoare avem semifinala în Cupa României, pe care o jucăm la Profa, în comuna Spineni, apoi va urma, zic eu și finala. Și, bineînțeles, urmează acele meciuri de baraj, pentru promovarea în Liga a III-a. este o nouă provocare pentru noi. Sorții ne-au scos în față o echipă din Vâlcea, dar mai sunt meciuri de jucat acolo și nu știm exact cu ce echipă vom juca. Mult succes tuturor!”