Un inspector din cadrul ITM Olt dovedește că bunul simț, conduita unui om cu șapte ani de acasă lipsesc din portofoliul unui funcționar la stat. Un om de afaceri din Slatina a primit pe rețelele de socializare din partea lui Eugen Valentin Mîndrean o cascadă de trivilalități greu de suportat pentru o presupusă neconcordanță la lucrarea de canalizare din comuna Slătioara care l-ar afecta pe slujbașul de la stat. În dialogul purtat, mai mult un monolog, replicile celui trecut prea ușor prin examenul psihologic, sunt halucinante.
„În urmă cu vreo doi, firma de construcții pe care am deținut-o a executat lucrări de canalizare și alimentare cu apă în Slătioara. Ulterior, domnul inspector de la ITM Olt s-a trezit că ar lipsi un capac de la o gură de canal și că trebuie să mă duc eu să pun un alt capac. I-am explicat că, la finalizarea lucrărilor, nu lipsea nici un capac, că s-a făcut recepția, că, apoi, potrivit procedurii, obiectivul a fost predat beneficiarului, care este primăria, dar el – nimic. Mai mult, am înțeles de la autoritățile locale că gura de canal cu pricina nici nu ar face parte din investiția publică, ci că ar fi o lucrare privată acolo. Grav este că omul nu își expune un punct de vedere, dacă are unul obiectiv, în mod civilizat, ci mă jignește, mă înjură la ușa cortului. Are numărul meu de telefon și îmi trimite mesaje triviale pe Whatsapp”, a declarat omul de afaceri.
„Bă, mu-e, să te f-t în gură, analfabetule, milionarule în Euro!”
„Abia aștept să mă iei în p–ă cu armata ta de avocați, să-mi s-gi p–a!”
„Boule, s-gi p-la”
„Bă muie, pușcăriașule, când mai vi-i pe la ITM, nu uita să le spui la «proștii» meu că tu ești un pușcăriaș, dă-te în p–a mea!!!”, sunt unele dintre mesajele primite de victimă.
Referitor la situația de la Slătioara declarațiile vin să susțină, din partea omului de afaceri presiunea la care a fost supus.
Mai mult, primarul de la Slătioara intervine în speța dată și are o declarație care lămurește.
„Nu mai lipsește demult capacul acela. Domnul Mîndrean m-a apelat și pe mine, de două ori chiar, și i-am spus că acolo e ceva privat, nu face parte din investiția pe care a derulat-o Primăria. Cu toate acestea, eu personal am dus un capac și am astupat gura aceea de canal. Acum nu știu ce nemulțumire mai are, chiar nu înțeleg”, a declarat primarul.
După sesizările depuse de omul de afaceri este de așteptat ca cei din conducerea ITM Olt să dispună ceea ce trebuie, pentru recredibilizarea unei instituții afectată de ieșirile halucinante ale unui inspector agitat.