Acasă Eveniment Șofer în vârstă de 24 de ani, din Caracal, băut și fără...

Șofer în vârstă de 24 de ani, din Caracal, băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașina într-un gard din beton, pe DJ644, în afara comunei Șopârlița

287

Azi-noapte, 20 aprilie, a avut loc un accident, în afara comunei Șopârlița, pe DJ 644. Un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Caracal, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un gard din beton. În urma accidentului, șoferul și un tânăr de 21 de ani, pasager în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 00:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 644, în afara comunei Șopârlița, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un gard din beton. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un tânăr de 21 de ani, din municipiul Caracal, pasager în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.