Astăzi, 25 martie 2024, începând cu ora 11:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt, a fost organizată, de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt, o activitate festivă, prilejuită de Ziua Poliției Române, fiind înaintați în gradul profesional următor 144 de polițiști. Activitatea a debutat cu intonarea imnului național, urmată de un moment de reculegere în memoria polițiștilor căzuți la datorie. Au fost avansați în grad 144 de polițiști, dintre care 26 înainte de împlinirea stagiului minim, respectiv 1 ofițer și 25 de agenți, care s-au evidențiat în mod deosebit în activitatea de poliție și 118 la împlinirea stagiului minim, respectiv 23 de ofițeri și 95 de agenți.
În continuarea activității, a fost prezentată o alocuțiune din partea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Olt privind importanța acestei zile, prin sărbătorirea a 202 ani de atestare documentară a Poliției Române, fiind prezentat și mesajul aniversar al conducerii Poliției Române.
Invitații au luat cuvântul și au transmis mesaje aniversare și de mulțumire atât pentru activitatea desfășurată, cât și pentru buna colaborare interinstituțională.
De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a acordat diplome aniversare atât instituțiilor/autorităților publice din județ, pentru buna colaborare interinstituțională, cât și reprezentanților mass-media prezenți, pentru contribuția adusă la promovarea activității poliției în comunitate.
În paralel, pe platoul din fața Instituției Prefectului Olt, au fost prezentate trecătorilor, tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Poliției Rutiere, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroului pentru Protecția Animalelor.
Un element de noutate, dar și o supriză plăcută atât pentru cetățeni, cât și pentru cei mici, a fost expoziția intitulată „Poliția județului Olt în documentul de arhivă”, ce a fost organizată cu spijinul Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Olt, care ilustra modul în care își desfășura activitatea Poliția Olteană în urmă cu aproximativ 200 de ani.
Trecătorilor le-au fost înmânate materiale informative, iar pentru cei mici polițiștii au pregătit bomboane și baloane.
La mulți ani, Poliția Română!