În principiu, se poate spune că ISTORIA COMUNISMULUI ascunde multe secrete și că numeroase probleme majore nu au fost cercetate sau au fost analizate superficial. Cu toate astea, pornind de la cauzele „bine gândite” ce au prăbușit COMUNISMUL, putem, acum, la 35 de ANI de la EVENIMENT, să evidențiem desfășurarea specifică și concretă a ACESTUIA, cum s-a „petrecut” în fiecare țară socialistă.
Concret, în EUROPA CENTRALĂ și de EST a fost provocată o SECVENȚĂ cu trei pași:
1. Izolarea politică de Occident;
2. Provocarea silită a unor probleme economice care duc la dependență;
3. Stabilirea unor structuri organizatorice care să accepte această dependență.
Ca urmare, începând cu primăvara anului 1989 are loc o avalanșă de evenimente „negative”. S-au înmulțit protestele opozanților, ale unor INSTITUȚII INTERNAȚIONALE ce „luptau” pentru „apărearea” drepturilor omului cuplate cu o uriașă ofensivă propagandistică anticomunistă. Cu sprijinul OCCIDENTULUI în care VATICANUL – cu IOAN PAUL al DOILEA – era „ATOTPUTERNIC” s-a ajuns ca în lumea socialistă nimeni nu mai era în stare să dea un diagnostic corect al situației încât „răsturnarea” CONSTRUCȚIEI SOCIALISTE aflată într-o profundă CRIZĂ ajunsese a părea a fi un simplu „joc de copii”.
În toamna anului 1989, aceste practici au cunoscut un brusc progres de accelerare în toată LUMEA SOCIALISTĂ din Europa Centrală și de Est.
Astfel, pe 10 octombrie 1989, în UNGARIA, a fost desființat P.M.S.U (comunist) și înlocuit cu PARTIDUL SOCIALIST MAGHIAR.
Pe 18 octombrie, în POLONIA au început lucrările „MESEI ROTUNDE” după ce prin formarea unui guvern nou, cu TADEUSZ MAZOWIECKI se renunțase la principiul tradițional al rolului conducător al P.M.U.P (comunist). Ca un ridicol al vremii, după ce între 6 și 8 octombrie CEAUȘESCU și HONEKER sărbătoriseră împreună a 40-a aniversare a R.D.G. pe 9 Noiembrie cădea ZIDUL BERLINULUI, ceea ce a constituit sfârșitul simbolic al regimului comunist din GERMANIA.
În CEHOSLOVACIA, la PRAGA, la 17 Noiembrie a avut loc o mare demonstrație anticomunistă, care, deși înăbușită brutal, a marcat începutul revoluției delicate „DE CATIFEA” care a dus la căderea comunismului.
În BULGARIA, cu participarea largă a armatei, TODOR JIVKOV a fost înlocuit pe 10 Noiembrie cu PETĂR MLADENOV pentru ca pe 7 Decembrie să apară primul partid de opoziție – UNIUNEA FORȚELOR DEMOCRATICE.
În U.R.S.S, ulterior, „mișcarea armată” avea să pună capăt comunismului clasic…
ROMÂNIA, însă, spre sfârșitul lunii NOIEMBRIE, rămânea (în afara ALBANIEI) țara în care SISTEMUL exista în continuare NESCHIMBAT. De fapt, așa se credea ATUNCI, pentru că NU SE ȘTIA că soarta LIDERULUI de la BUCUREȘTI fusese decisă încă din primăvara anului 1989, în „LABORATORUL” de dictat de la MOSCOVA ce funcționa sub numele de „INSTITUT DE ECONOMIE A SISTEMULUI SOCIALIST” prin „aplicarea” a două variante:
a) Înlocuirea lui CEAUȘESCU cu un politician care „gândește sănătos”, capabil să înțeleagă și să pună în practică idei ca REFORME RADICALE în înnoirea socialismului.
b) Varianta „intermediară/de impas” de menținere temporară a lui CEAUȘESCU ce ar fi provocat o EXPLOZIE SOCIALĂ care să conducă în final la înlăturarea sa.
Ceea ce s-a întâmplat mai târziu a fost un amestec a acestor variante soldate cu o explozie a nemulțumirii sociale și „venirea” unui lider cu idei socialiste. Ceea ce nu s-a reținut însă este faptul că pe fondul „atent provocat” la 4 APRILIE 1989, exact cu 35 de ani în urmă, semnalul „antiromânesc” a fost dat de R.F. GERMANIA care și-a retras ambsadorul din ROMÂNIA pe motiv de încălcare a drepturilor omului de către regimul de la BUCUREȘTI. Acest „semnal” a marcat părăsirea totală a ROMÂNIEI și IZOLAREA sa pe arena internațională.
Din acel moment, s-a intensificat campania „anti-București” folosindu-se tot felul de manevre și acțiuni ce au culminat cu „MALTA” (2-3 decembrie 1989), întâlnirea BUSH-GORBACIOV la care UNII consideră că s-a decis „sentința” lui CEAUȘESCU după modelul a ceea ce fusese IALTA – 1945, pentru ROMÂNIA.
Oricum, au urmat EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 ca un act deosebit de dramatic în care LIDERUL a fost ucis… N-a fost vorba nici de o revoluție „negociată” ca în UNGARIA, nici de una „reglementată” ca în POLONIA, nici „de catifea” ca în CEHOSLOVACIA, ci de una SÂNGEROASĂ, cu multe jertfe umane. Îndiferent de ce au declarat „NOII CONDUCĂTORI”, în ROMÂNIA a existat o revoluție de „SUS ÎN JOS” condusă de un segment militaro-birocratic și nu întâmplător deciziile fundamentale din acele zile fierbinți au fost luate de doi generali de armată, până atunci adjuncți ai ministrului forțelor armate ale R.S.R.
Tocmai din aceste considerente, chiar AZI, există opinii că în circuitul „revoluției”, începută nereușit la 14 decembrie la Iași, continuată cu Timișoara – 15-16-17-19-20 decembrie, București – 21 decembrie, data de 22 decembrie este percepută ca o LOVITURĂ MILITARĂ, precedată de moartea lui MILEA și preluarea puterii de către generalul STĂNCULESCU, cel care, apoi, în mod abil, a manevrat soarta liderilor comuniști, pe de o parte, iar pe de alta a permis „CIVILILOR” să se manifeste ca NOUA CONDUCERE.
Cum se poate explica, AZI, la 35 de ani de la eveniment, prăbușirea dramatică a regimului de la BUCUREȘTI și sfârșitul tragicomic al „CUPLULUI”(?), pentru că, totuși, în celelalte țări socialiste situația era oarecum diferită, mai deschisă și permisivă sub raport intelectual, ceea ce a permis discuții ideologice de partid cu deschidere în probleme economice și sociale, în primul rând.
În schimb, România, cei mai apropiați colaboratori ai LIDERULUI, cât și eșaloanele al doilea și al treilea de partid, se limitau doar să execute ordinele, crezând că în acest fel, și dând vina și pe intervenția străină fie prin propagandă, fie prin trimiși bine antrenați, lor nu le revine nicio răspundere.
Și, totuși, AZI nu puțini sunt cei care consideră că ROMÂNIA a „încăput” pe mâna UNOR PROFITORI care printr-o luptă cotidiană neîncetată, de atunci până azi, pun în pericol viitorul națiunii noastre.
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt
