Acasă Actualitate Paul Stănescu, inițiator pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului

Paul Stănescu, inițiator pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului

26

Prezenta Lege urmăreşte să restricţioneze mesajele publicitare adresate copiilor având ca obiect produsele alimentare şi băuturile cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, al căror consum nu este recomandat în regimul alimentar global, în acord cu art. (2) şi art. (9), lit. a) din Legea nr. 123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Plecând de la o realitate tragică, în care România e pe locul întâi în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă, propunem un proiect de lege care să interzică publicitatea la băuturile şi alimentele cu mult zahăr şi grăsimi în timpul programelor TV adresate copiilor. Controlul respectării acestei interdicţii ar reveni Consiliului Naţional al Audiovizualului şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor. Aşadar, un consum al acestui gen de alimente şi băuturi duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi obezitatea, probleme emoţionale şi de stimă de sine, dar şi boli cronice pe termen lung. O singură masă fast-food ar putea adăuga 160 şi 310 kilocalorii în plus la aportul caloric zilnic pentru adolescenţi şi, respectiv, pentru copiii mai mici.

Astfel, la forma inițiatorului, articolul 28 regăsim: „Calupurile publicitare în care se promovează produsele alimentare şi băuturile cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, al căror consum nu este recomandat în regimul alimentar global vor avertiza publicul printr-un insert scris şi/sau sonor că produsul nu se adresează minorilor şi se vor încheia cu avertismentul sonor şi vizual: „Consumul excesiv de acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari dăunează grav sănătăţii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.