Accident petrecut în această dimineață, 4 martie, pe DJ 546A, în afara comunei Schitu. Polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Slatina, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, șoferița a avut nevoie îngrijiri medicale, fiind transportată la SJU Slatina.
„La data de 4 martie 2024, în jurul orei 07:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546A, în afara comunei Schitu, din județul Olt, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Olt.