Astăzi, 2 februarie, primarul Emil Moț, împreună cu președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, au mers în teren să discute cu locuitorii străzilor Recea și Agricultorului. Aceștia le-au explicat cetățenilor că strada Recea beneficiază de un contract de asfaltare în cadrul programului național „Anghel Saligny”, cu finanțare pentru reabilitarea părții carosabile, iar trotuarele vor fi amenajate din bugetul local al municipiului, iar lucrările de asfaltare pe strada Agricultorului vor începe în aproximativ 2 luni, după ce vor fi efectuate probele finale la rețeaua de apă și canalizare. Lucrările de asfaltare vor include atât partea carosabilă, cât și amenajarea trotuarelor, împreună cu sistemele de colectare a apelor pluviale prin guri de scurgere.
„Dragi slătineni, împreună cu președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei Slatina, am discutat cu locuitorii străzilor Recea și Agricultorului. Astfel, întrucât strada Recea beneficiază de un contract de asfaltare în cadrul programului național „Anghel Saligny”, cu finanțare pentru reabilitarea părții carosabile, iar trotuarele vor fi amenajate din bugetul local al municipiului nostru. În ceea ce privește strada Agricultorului, lucrările de asfaltare vor începe în aproximativ 2 luni, după ce vor fi efectuate probele finale la rețeaua de apă și canalizare. Aceste lucrări de asfaltare vor include atât partea carosabilă, cât și amenajarea trotuarelor, împreună cu sistemele de colectare a apelor pluviale prin guri de scurgere.”
Primarul Emil Moț: „Vreau să le mulțumesc locuitorilor străzii Agricultorului că și-au exprimat dorința de a dona către Primăria municipiului Slatina drumurile de servitute, pentru a facilita asfaltarea acestora și pentru extinderea rețelei de iluminat public.”
”Pentru drumurile laterale aflate în domeniul public, se vor efectua lucrări de balastare ori de câte ori va fi necesar.
Vreau să vă asigur că voi lua în considerare cu atenție, toate propunerile și ideile fiecărui cetățean, întrucât continuăm să construim împreună Slatina!”, a mai declarat primarul.