Acasă Eveniment IPJ Olt: Bilanț anual. Evaluare activități și rezultate obținute în anul 2023

IPJ Olt: Bilanț anual. Evaluare activități și rezultate obținute în anul 2023

70

„Anul 2023 s-a caracterizat printr-o adaptare continuă a mecanismelor și modului de acțiune, prin creșterea gradului de vizibilitate a efectivelor, intensificarea activităților de patrulare, generarea unor reacții echilibrate și, în același timp, ferme, scopul fiind asigurarea climatului de normalitate publică. Priorităţile stabilite pentru anul 2023, care au constituit fundamentul acţiunilor organizate de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost următoarele: creșterea gradului de siguranță publică, eficientizarea serviciului polițienesc în domeniul prevenirii și combaterii criminalității și prevenirea și combaterea fraudelor economice – financiare. Managementul resurselor umane a fost orientat şi în această perioadă, către instruirea poliţiştilor și evaluarea performanţelor obţinute. Inspectoratul de Poliție Județean Olt are un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 82,9 %.”

În vederea deservirii comunității, polițiștii au intervenit la 18.308 apeluri semnalate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, din care 6.842 în mediul urban şi 11.466 în rural. De asemenea, au fost desfăşurate 1.218 activităţi operative, polițiștii de proximitate acordând o atenție deosebită aspectelor sesizate de cetățeni, fiind verificate și rezolvate 2.329 de petiţii, scrisori şi reclamaţii. În anul 2023, au fost sesizate 912 infracţiuni stradale, cu 98 mai puține față de acceași perioadă a anului trecut, infracţiunile stradale sesizate reprezentând 9,59% din totalul sesizărilor. Din totalul infracţiunilor stradale, 576 au fost comise pe timp de zi (676 în aceeași perioadă din 2022) şi 336 pe timp de noapte (337 în 2022). În mediul rural, în aceeași perioadă, au fost sesizate 5.079 de fapte penale, cu 98 mai puține față de anul 2022, infracțiunile din mediul rural reprezentând 53,42% din totalul infracțiunilor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 9.507 infracţiuni. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 71 de fapte. Ca structură, dintre cele 9.507 infracţiuni sesizate, 923 sunt infracţiuni de natură economico-financiară, 5.328 judiciare şi 3.256 fapte penale de altă natură. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost începută urmărirea penală in personam pentru 2.089 de fapte în anul 2023 (+17 fapte) față de 2.072 în 2022. Din analiza datelor statistice privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, rezultă că, în anul 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 68 de fapte, față de 67 în anul 2022. Totodată, analiza situaţiei operative în anul 2023 reliefează o scădere de 149 de fapte a infracţiunilor comise contra patrimoniului, față de perioada similară a anului 2022, fiind sesizate 3.188 de infracţiuni, față de 3.337 de infracțiuni în anul 2022. Infracţiunile de furt prezintă un trend descendent, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind sesizate 1.550 de infracţiuni, cu 260 de fapte mai puține față de anul trecut. Scăderi semnificative se înregistrează la furturile din buzunare, poșete, genți (-36 de fapte, respectiv -46,75%), furturile de componente din exteriorul auto (-6 fapte, respectiv -17,65%), furturile din societăți comerciale (-32 de fapte, respectiv -13,01%), furturile din auto (-10 fapte, respectiv – 9,43%), furturile de auto (-3 fapte, respectiv -9,38%) și furturile din locuințe (-16 fapte, respectiv -4,64%).

Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în anul 2023, poliţiştii rutieri au organizat 529 de acţiuni (+98), din care care 482 cu efective proprii şi 47 cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii ori ai societăţii civile. Din datele statistice, în cursul anului 2023, constatăm că s-au produs 104 accidente grave (+4 față de aceeași perioadă a anului 2022), în urma acestora rezultând 45 de persoane decedate. Principalele cauzele generatoare de accidente rutiere grave, în această perioadă, au avut următoarele procente: indisciplina bicicliştilor 23%, neadaptarea vitezei – 12% și indisciplina pietonală – 12 %. În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, au fost sesizate 499 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (cu 99 mai puține față de anul precedent). Pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au aplicat 39.370 de sancţiuni contravenţionale (-3.038), iar ca măsură complementară au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 6.427 de permise de conducere (+862) şi au retras 2.281 de certificate de înmatriculare (+654).

Pentru creșterea gradului de siguranță școlară, în cursul anului 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat 4.041 de activități în unitățile de învățământ și zona adiacentă, față de 3.816 de activități organizate și desfășurate în anul 2022. În anul 2023 s-au înregistrat 54 de infracţiuni în incinta sau în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, față de 59 de infracțiuni sesizate în aceeași perioadă din anul 2022, rezultând o scădere de 5 fapte (-8,5%).

La nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor, în perioada analizată, au fost înregistrate 140 de petiţii, toate fiind soluționate și au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.510 lei. Totodată, au fost înregistrate 38 de dosare penale și au fost emise 38 ordine de plasare în adăpost. Facem precizarea că Biroul pentru Protecția Animalelor este structura cu competenţă teritorială, în domeniul activităţilor privind prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, care are ca obiect animalele aflate într-o situaţie de pericol.

Polițiștii criminalişti au efectuat 2.364 de cercetări la fața locului (-199) și 1.056 de deplasări pentru alte evenimente (+332), fiind ridicate 8.150 de urme de diferite categorii, care au condus la identificarea sau probarea vinovăţiei a 222 de persoane.

Pe linia regimului armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, în scop preventiv şi de constatare, au fost desfăşurate 236 de acţiuni pe domeniile de activitate din competenţa biroului şi 28 controale la firmele specializate pentru executarea de focuri de artificii. Poliţiştii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au inițiat 236 de acțiuni în domeniul de competență, dintre care 46 pe linie de substanţe periculoase, 28 pe linie de explozivi, 92 pe linie de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și 70 pe linie de braconaj. De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetării sau confiscării 53 de arme letale și neletale, 227 de elemente de muniție și 935 de kilograme de articole pirotehnice.

În vederea reducerii tăierilor ilegale de arbori din păduri, polițiștii au desfăşurat activități specifice, pentru prevenirea și combaterea acestora, cât și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. În perioada analizată, polițiștii au executat 37 de controale în fondul forestier, 100 de controale pe linia depozitării, prelucrării, sortării, comercializării materialelor lemnoase/produselor din lemn, 323 de controale pe linia legalităţii transportului materialelor lemnoase şi 42 de controale în urma altor acţiuni în domeniul silvic. În perioada analizată, urmare a activităţilor desfăşurate în domeniul silvic, a fost confiscată fizic cantitatea totală de 551,76 de mc de material lemnos, fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 127.500 de lei. În ceea ce priveşte infracţionalitatea în domeniul silvic, a fost înregistrată o scădere cu 15 fapte, de la 314 fapte înregistrate în anul 2022, la 299 fapte în anul 2023.

În anul 2023, în vederea diminuării braconajului piscicol, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost organizate 27 de acţiuni în domeniul piscicol, fiind constatate 67 de infracțiuni, cu 10 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost constatate 77 de infracțiuni. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 202,2 kilograme de peşte de diferite specii, 28 de plase de pescuit monofilament, 6 plase de fir textil, 11 alte unelte de pescuit, 4 bărci pneumatice, 2 vâsle și o lansetă.

Referitor la activitatea de urmărire naţională şi internaţională, în perioada analizată au fost primite spre a fi puse în executare 146 de mandate și sentințe penale.

În anul 2023, polițiștii au desfăşurat activităţi specifice de supraveghere judiciară faţă de 478 de persoane aflate sub control judiciar, 2 persoane aflate sub măsura preventivă a controlului pe cauțiune şi faţă de 72 de persoane aflate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind prinse 34 de persoane urmărite național.

În perioada de referinţă, activitatea Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative a fost concentrată pe realizarea unui obiectiv ale cărui beneficii sunt de interes naţional, respectiv implementarea datelor în ROCRIS – Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Compartimentul Evidenţă nominală, secretariat şi relaţii cu publicul s-a confruntat cu o afluenţă mare a cetăţenilor la ghişeu, fiind eliberate 34.292 de certificate de cazier judiciar, 3.134 de certificate de integritate comportamentală și 20 de formulare multilingv.

„Obiectivele stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt pentru anul 2024, enumerăm:
– creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor;
– asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri și a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice;
– desfăşurarea de activităţi preventive şi prezentarea tuturor rezultatelor obţinute opiniei publice prin intermediul mass – media;
– asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Inspectoratului de Poliție Județean Olt”
, se arată în comunicatul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.