Acasă Eveniment Weekend: Doi bărbați prinși băuți la volan, în comuna Brebeni

Weekend: Doi bărbați prinși băuți la volan, în comuna Brebeni

201

Sâmbătă și duminică, 27-28 ianuarie, polițiștii olteni, în timp ce desfășurau activități specifice în comuna Brebeni, au oprit pentru control două autoturisme. Primul, sâmbătă, 27 ianuarie , în jurul orei 10:40, condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Slatina. Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Al doilea, azi-noapte, 28 ianuarie, în jurul orei 00:25, condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Schitu. Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„La data de 27 ianuarie 2024, în jurul orei 10:40, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Magazinului, din comuna Brebeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 28 ianuarie 2024, în jurul orei 00:25, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au oprit pentru control, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Schitu, județul Olt. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.