Acasă Eveniment Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în comuna Priseaca

Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în comuna Priseaca

29

Pompierii au intervenit, în comuna Priseaca, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Incendiul a fost localizat rapid, iar locuința aflată langă casă nu a fost afectată. Intervenția a durat aproximativ o oră și jumătate, iar în urma incendiului au ars anexa, cu suprafața de aproximativ 20 de metri pătrați și bunurile din interior. Cauza izbucnirii incendiului, pare a fi o butelie care prezenta scăpări de gaze.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit, în comuna Priseaca, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.
La sosirea echipajelor, anexă ardea generalizat, cu posibilități de propagare la locuința aflată în imediata apropiere a casei.
Incendiul a fost localizat rapid, fără ca locuința să fie afectată.
Misiunea pompierilor a durat aproximativ o oră și jumătate.
În urma incendiului au ars anexa gospodărească, cu suprafața de aproximativ 20 de metri pătrați și bunurile din interior.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o butelie care prezenta scăpări de gaze.
Recomandări preventive
• pentru montarea buteliei la consumator se folosesc racorduri flexibile sau furtunuri de presiune din cauciuc standardizate, nedeformate şi fără fisuri;
•se interzice utilizarea furtunului de racordare neomologat pentru gaze, fixat necorespunzător, sau uzat;
•verificarea etanşeităţii sistemului butelie – regulator – furtun (racord) – consumator se face numai cu emulsie de săpun (apă şi săpun)”
, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.