Acasă Actualitate Tânăr prins băut la volan. S-a ales cu dosar penal

Tânăr prins băut la volan. S-a ales cu dosar penal

58

Polițiștii de la Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina, au oprit pentru control, pe o stradă din oraș, la data de 1 decembrie, ora 01:15, un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, și l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul s-a ales cu dosar penal.

„La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 01:15, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe strada Fântânilor, din municipiul Slatina, un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din localitate.Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.