În dimineaţa zilei de marţi, 24 octombrie 2023, sub coordonarea procurolului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, au fost efectuate 46 de percheziţii, prin care sunt vizate 23 de firme ce ar fi obţinut fonduri ilegale din surse publice, prin realizarea unor dosare cu elemente neconforme. Acţiunea se desfăşoară şi la Olt. IGPR precizează: ”În această dimineaţă, 24 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pun în executare 46 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Bistriţa Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri”.
Estimat, prejudiciul depăşeşte 800.000 euro.