Elevii proveniţi din familii defavorizate, vor avea asigurat pentru achiziţionarea de îmbrăcăminte şi rechizite şcolare, 500 de lei anual, tichetele putând fi solitate până la sfârşitul lunii octombrie, senatorul liberal, Liviu Voiculescu susţine proiectul guvernului.
„Situația copiilor din familii defavorizate și încurajarea educației acestora fac parte din preocupările prioritare ale guvernului. În acest sens, peste 400.000 de copii școlari și preșcolari vor avea asigurat un venit anual de 500 de lei pentru fiecare copil, pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte.
Măsura face parte dintr-un program guvernamental și va fi aplicată sub formă de tichete educaționale acordate anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023 – 2024.
Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial de cel mult 50% din salariul minim brut.
Cererile pentru acordarea tichetelor educaționale se depun la unitățile de învățământ până la sfârșitul lunii octombrie”, a declarat senatorul.