Acasă Fără categorie „Hora ţărănească, alături de fiii satului” de la Bărăşti, la a doua...

„Hora ţărănească, alături de fiii satului” de la Bărăşti, la a doua ediţie

60

Administraţia locală a comunei Bărăşti, condusă de primarul Augustin Predel şi viceprimarul Marius Boeru, au oferit locuitorilor localităţii o nouă ediţie a „Horei ţărăneşti”, a doua din mandatul echipei de conducere.

Luni, 14 august a.c. comuna Bărăşti a fost gazda unei noi ediţii a binecunoscutei serbări câmpeneşti unde se întâlnesc fiii satului. După un an de muncă, proiecte, în toiul verii, primarul comunei a readus, în curtea şcolii din comună, frumos modernizată, distracţia şi voia bună.
La ediţia din acest an, primăria a oferit diplome şi premii pentru elevii care au obţinut rezultate bune la învăţătură şi pentru seniorii care au împlinit 50 de ani căsătorie. De asemenea, au fost premiaţi şi membrii ansambului local, Brâuleţul, dar şi fotbaliştii echipei locale, Viitorul Bărăşti.

Pe scena frumos amenajată, au urcat ansambluri populare din comunele vecine şi Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”.

Invitaţi speciali au fost liderii locali şi judeţeni ai PNL, de la prefectul de Olt, Mario de Mezzo, primarul Studinei, Marian Vasile, deputatul Gigel Ştirbu la preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, fostul prefect Florin Homorean şi membri ai biroului politic judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.