Acasă Actualitate Emil Albotă vine cu soluţia în cazul proiectului „România educată”

Emil Albotă vine cu soluţia în cazul proiectului „România educată”

56

„România educată”, proiectul de suflet al lui Klaus Iohannis, inclus în noile legi ale Educaţiei, ar fi trebuit să se bazeze pe finanțarea, în mod real, a sistemului de învățământ, este de părere deputatul Emil Albotă.

„Proiectul ăsta ar fi trebuit să fie pe câteva decenii și să plece de la finanțarea sistemului de învățământ, de la salariile profesorilor. Câtă vreme nu dai niște salarii decente pentru a atrage niște oameni de calitate în învățământ, este evident că nu putem vorbi de o Românie educată. Trebuie să faci cumva ca absolvenții de facultate merituoși să simtă că sunt respectați la adevărat lor valoare, fiind profesori. Și atunci este evident că după un număr de ani lucrurile se pot îndrepta. Deci, cam așa putem vorbi de o Românie educată”, a declarat Albotă.

1 COMENTARIU

  1. Ce vrajeala de doi lei ai dle deputat…Daca taceai..era mai bine!
    Dupa cate se stie , ai fost si secretar de stat pe la Ministerul Invatamantului, unde nu ai luat decat salariul! In rest nimic….Apoi ai fost pe la ISC Bucuresti, nevazut-necunoscut dar cu salariu baban de bugetar! Apoi, fara nici o justificare, apari pe listele PSD parlamentar de Olt, fara nici un fel de merite!
    Decat acela de a fi contributor la ,,bugetul local Olt al PSD,, recte Stanescu-Oprescu!
    Si acum, cu o iluminare care ma face sa rad sa ma prapadesc, vii sa ne spui povesti de adormit copiii: o periuta dlui presedinte Johannis si un pres dlor guvernanti: dati-le bani profesorilor si sa vedeti Romania educata!
    Pai, dle deputat,inainte de decembrie 1989, timp in care multi dintre noi si-au desavarsit studiile civile sau militare de stat, sistemul de invatamant era unul prioritar, ca si sistemul medical!
    Erau salarii ,,in grila,, nu erau greve nici de avertisment nici generale iar min 85-90% dintre elevi erau,,castigatori,,! Acum , in conditiile in care sunt cadre didactice care iau note sub 5 la examene, cand sunt sute, mii de elevi care nu participa la bacalaureat sau nu il iau, cand sute de copii abandoneaza scoala, cand profesorii,, se fac frati ,,cu elevii,, avand un comportament total neadecvat pozitiei sociale de dascal, cand in scoli se consuma alcool si droguri…etc…etc cand sistemul de invatamant este IN COLAPS ca si tara de altfel, domnia ta vii sa propui salarii mari pentru o Romanie educata!!!!! Chiar nu iti este rusine de acest ,,troc,, murdar pe care il propui intr-o gandire care , pur si simplu, ma inspaimanta? Un politician de doi lei, care habar nu are de ce ia un salariu nesimtit, platit din munca si sudoarea poporului roiman, propune un ,,troc,,: dati bani la profesori daca vreti sa-i invete carte (pe care multi dintre ei nu o stiu!!) pe copii!!
    Rusine sa iti fie, dle deputat…Daca partidul care te-a propus deputat este de acord cu ineptia pe care ai debitat-o si expus-o public, halal…..Rusine! Rusine!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.