Recent, la Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, au fost semnate peste 300 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Contracte au fost încheiate şi cu localităţi din judeţul Olt. Este vorba despre localităţile: Urzica, Stoicăneşti, Scorniceşti, Orlea, Izvoarele, Coteana, Coloneşti, Corbu, Dobrun, Ghimpeţeni, Mihăeşti, Pleşoiu, Schitu, Seaca, Stoicăneşti, Şerbăneşti, Ştefan cel Mare,Tufeni, Vâlcele şi oraşul Drăgăneşti-Olt. Prima serie de proiecte are o valoare de iar valoarea totală a acestora este de 201.698.245,83 de lei, iar cea de-a doua 400.471.379,91 lei.
Proiectele vizează crearea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor baze de date GIS, dar şi achiziționarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public și a unor drone pentru inspectarea zonelor și situațiilor de risc.
Iată lista cu localităţile din Olt şi proiectele aferente:
– Înfiintare sistem inteligent de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în comuna Urzica – 371.456,61 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, in comuna Stoicăneşti – 158.166,35 lei;
– Modernizare si extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public in oraşul Ccorniceşti – 834.034,60 lei;
– Înfiinţare sistem inteligent de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în comuna Orlea – 255.467,95 lei;
– Modernizarea spațiului public din comuna Izvoarele, cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;
– realizare baze de date gis la nivel local /date deschise – platformd date deschise in care datele disponibile de la nivel de localitate (date sectoriale) surt accesibile publicului, in comuna Izvoarele – 158.166,35 lei
– Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise-platforma de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accessible publicului, in comuna Coteana – 158.166,35 lei;
– Modernizare şi extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public in comuna Coloneşti, județul Olt – 572.737,93 lei
– Sistem informatic de digitalizare, comuna Corbu – 158.166,35 lei;
– Asigurarea infrastructuri pentru transportul verde- ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) in comuna Dobrun -142.794,93 lei;
– Infrastructură pentru transportul verde – ITS la nivelul orașului Drăgănești-Olt – 2.924.905,89 lei;
– Realizare sistem de monitorizare si supraveghere a spatiului public in comuna Ghimpeţeni – 279.837,28 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise-platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, in comuna Ghimpeţeni – 158.166,35 lei;
Modernizarea spaţiului public din comuna Mihăeşti, judeţul Olt, cu mobilier urban inteligent – 113.704,04 lei;
Sistem video public, Comuna Pleșoiu, județul Olt – 969.401,37 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, in comuna Radomiresti – 158.166,35 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local /Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului , in comuna Schitu -158.166,35 lei
– Modernizarea spațiului public din comuna Schitu cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;
– Modernizarea spațiului public din comuna Seaca cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în comuna Seaca -158.166,35 lei
– Modernizarea spațiului public din comuna Stoicanesti cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;
– Modernizare si extindere sistem de monitorizare și supraveghere video al spațiului public in comuna Şerbaneşti – 250.312,89 lei;
– Infiintare sistem intelligent de monitorizare și supraveghere video a spațiului public in comuna STEFAN CEL MARE – 776.128,14 lei;
– Modernizare si extindere sistem de monitorizare şi supraveghere video a spațiului public in comuna Tufeni – 572.737,93 lei;
– Realizare Baze de date GIS la nivel local /Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului , in comuna Vâlcele – 158.166,35 lei;
– Modernizarea spațiului public din comuna Vâlcele cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei.