Acasă Actualitate Din sufletul primarului Aurel Bondrescu, pentru România. Ziua Naţională a României, marcată...

Din sufletul primarului Aurel Bondrescu, pentru România. Ziua Naţională a României, marcată la Dobrun

108

Este bine că aproape toate localitățile județului își aleg câte o zi pe an pentru a-și sărbători ziua. Dar este şi mai bine când faci un eveniment care are o simboslistică naţională. Preţ de câteva ore, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României,oamenii din Dobrun au lasat deoparte necazurile de zi cu zi, intrând în horă şi simţindu-se bine. O horă a satului oltean, cum numai la Dobrun se poate face, localitate condusă de primarul dedicat Aurel Bondrescu.

Dobrun, în haine de sărbătoare
Prin grija primarului Aurel Bondrescu, a Consiliulul Local Dobrun şi a Şcolii Gimnaziale din comună, s-au organizat oserie de manifestaţii dedicate Zilei Naţionale a României.
Iar luni, 28 noiembrie a.c., noua sală de sport a găzduit, de la ora 09:00, o competiție sportivă de fotbal, dedicată tot zilei în care românii sărbătoresc Marea Unire care a avut loc acum 104 ani, pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
Participanți au fost elevi din clasele V – VIII de la școlile gimnaziale din comunele Dobrosloveni, Fălcoiu, Osica de Jos, Pârşcoveni și Dobrun, precum și de la Liceul Teoretic „Ion Ghe. Roşca” din comuna Osica de Sus. Sistemul de joc va fi în sală, echipele fiind alcătuite din 5 plus 1 jucători, iar la finalul competiției câștigătorilor li se vor acorda premii și diplome.
În curtea Primăriei comunei Dobrun, încă din dimineaţa zilei de de joi, 1 Decembrie, a început hora satului, ulterior participanţii fiind invitaţi la o porție din tradiționala iahnie de fasole și câte un pahar de vin fiert, iar Formația Marius de la Olari (comuna Pârșcoveni n.r.) a întreţinut întreaga atmosferă de joc și voie bună.

Aurel Bondrescu: „Rostul românilor este să înfrumuseţeze şi să îmbogăţească teritoriul României”
La începutul manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, când măreaţa dorinţă de unire a devenit realitate acum 104 ani, primarul comeni Dobrun, Aurel Bondrescu, a vorbit deschis, din inimă, despre importanţa sentimentului de iubire faţă de ţară, de istorie, de valori, de pământ şi, nu în ultimul rând, despre cei care au făcut România Mare. Acesta i-a sfătuit pe cei prezenţă să-şi iubească ţara, să-şi păstreze pământul românesc şi să-şi apere naţiunea.
„Mă bucur că ne-am întâlnit sănătoşi, azi, la zi mare. Mă bucur să vă am alături de mine într-o zi atât de importantă. Dumnezeu a vrut să avem vreme bună, pentru sufletul nostru, pe mărimea sufletului românesc. E o sărbătoare mare pentru toţi românii, atât din ţară, cât şi din afara ei. Rostul românilor este să înfrumuseţeze şi să îmbogăţească teritoriul României, să dea dovadă de demnitate, să-şi păstreze gena şi dragostea de ţară. E datoria noastră să ne amintim de aceste momente importante în viaţa României Întregite de acum 104 ani, de acum 100 de ani de la Încoroanarea Regilor României, Ferdinand şi Maria. Ca să vă stârnesc curiozitatea, să ştiţi că Regina Maria a fost strănepoata lui Ştefan cel Mare. Studiaţi-i originea şi veţi vedea că este româncă. Avem datoria sfântă să păstrăm pământurile româneşti, acolo unde există şi le stăpânim. Să transmitem generaţiilor prezente şi viitoare puterea şi sentimentul de apărare a naţiunii şi pământului românesc. Cu acest prilej, vă urez la mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla. Contribuiţi la dezvoltarea comunităţilor în care vă aflaţi. Contribuiţi la dezvoltarea şi afirmarea României. La mulţi ani!”, le-a spus primarul celor adunaţi în număr mare la sărbătoarea organizată la iniţiativa lui.

Ziua de 1 Decembrie 2022, de la Dobrun, a fost un succes al primarului Aurel Bondrescu, care a făcut o unire locală importantă: a unit fiii satului într-un singur loc, acolo unde, putem spune, Dobrunul este măreţ. O administraţia adresată cetăţenilor, în beneficiul locuitorilor comunei, este alături de om în fiecare moment, fie de bun augur sau fie greu. Petrecerea de Ziua Naţională a României a înfăptuit, încă o dată, sentimentul care persita de ani buni acolo: unitatea. Prin unitate, primarul Bondrescu a reuşit să ducă la bun sfârşit o serie de proiecte utilitare şi de infrastructură, printre care şi investiţia în educaţie, în timpul liber al copiilor.
Primăria de la Dobrun rămâne un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte administraţia locală de la Olt. Graţie unei echipe unite de principii, profesionalism, dăruire şi, nu în ultimul rând, de primarul comunei, Aurel Bondrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.