Într-o postare pe pagina sa de socializare, senatorul Liviu Voiculescu spune că printre cele 12 proiecte de finanțare aprobate astăzi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care urmează să beneficieze de finanțare cu fonduri europene prin Componenta 5 „Valul Renovării” a Planului Național de Redresare și Reziliență, se numără și alte două investiții programate în județul Olt, cu o valoare totală de peste 90 milioane lei.
„Cea mai mare finanțare revine municipiului Caracal pentru realizarea obiectivului “Creșterea eficienței energetice la locuințele colective”, bugetul alocat fiind de 56 milioane lei, urmată de Consiliul Județean OLT, pentru care s-au alocat peste 38 milioane lei în vederea reabilitrii termice a Pavilionului Materno-Infantil din cadrul Spitalului Județean.
Inițiat de guvernul liberal, Planul Național de Redresare și Reziliență are ca obiectiv general dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri alocate pentru România în cadrul mecanismului.”, spune senatorul.