Vacanța de vară se apropie de sfârșit, iar școlile din toată țara de pregătesc să-și primească în clase elevii în prima parte a lunii septembrie, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată. În județul Olt, la Slatina, pentru micuții din clasele pregătitoare, anul școlar va debuta, ca și în anii trecuți, cu „Primul meu ghiozdan”, un program lăudabil, derulat, cu succes, de Primăria municipiului Slatina, cu susținere totală din partea primarului Emil Moț…
Mai exact, reprezentanții municipalității slătinene vor oferi câte un ghiozdan complet echipat tuturor celor care, în această toamnă, pășesc pentru prima oară într-o sală de clasă, în grupa pregătitoare. Astfel, potrivit oficialilor slătineni, fiecare ghizdan va fi încărcat cu o felicitare, un orar, două caiete tip II, două caiete 48 file dictando, două caiete 48 file matematică, un bloc de desen, un set acuarele (12 culori cu pensulă), un set carioci (10 culori), un penar complet echipat ce conţine un stilou cu rezerve, două creioane, o gumă de şters, o ascuţitoare.
De reținut că programul este implementat doar în unitățile de învățământ de stat din municipiul Slatina, pentru anul școlar 2022-2023 alocându-se suma de 120 de mii lei…