Acasă Actualitate Preşedintele CJ, Marius Oprescu, despre deschiderea tronsonului Drumului Expres: „Este un moment...

Preşedintele CJ, Marius Oprescu, despre deschiderea tronsonului Drumului Expres: „Este un moment foarte important pentru Oltenia”

37

La finalul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Olt, preşedintele instituţiei, Marius Oprescu s-a arătat bucuros de deschiderea lotului doi al tronsonului doi al Drumului Expres Craiova-Slatina-Piteşti, partea în care se află şi centura Slatinei, cea care va uşura foarte mult traficul în zonă.
„Este un moment foarte important pentru Oltenia. Să nu uităm că, acum şaptea ani de zile, atunci când au început, efectiv, demersurile noastre de a face acest drum expres, au fost luate hotărârile de a transforma din autostradă în drum expres şi am forţat termenul pentru demarare, nu credeam că vom ajunge la acest moment. Iată că acest moement există. Judeţul Olt are centura Balşului dată în folosinţă. Joi s-a dat drumul circulaţiei şi la centura Slatinei. În total, sunt 40 de km de drum expres care traversează judeţul Olt şi care vor înlesni circulaţia rutieră. Am ajuns la momentul în care fluidizarea traficului s-a făcut. Aşa cum am spus, acest drum expres, în momentul finalizării, va lega Oltenia de foarte multe zone din ţară şi, după finalizarea părţii dintre Piteşti şi Sibiu, putem afirma că zona noastră va fi legată de Europa”, a spus Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.