Acasă Actualitate ITM Olt, amenzi la benzinării… Ce au constatat inspectorii de muncă

ITM Olt, amenzi la benzinării… Ce au constatat inspectorii de muncă

71

Inspectoratul Teritorial de Muncă a desfăşurat, în această perioadă, o serie de controale la benzinăriile din judeţ. În cadrul acţiunilor a fost verificat modul în care angajatorii de la benzinării respectă drepturile angajaţilor privind sănătatea şi securitatea în muncă. De asemenea, au fost aplicate şi amenzi în cuantum de 6.500 lei.

Obiectivele acțiunii au fost, conform comunicatului de presă:
– identificarea angajatorilor care nu au respectat prevederile legale care reglementeaza relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, precum și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;
– diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activități de distribuție a carburanților auto;
– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor din domeniul menționat, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă si securitatea și sănătatea în muncă.

În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 16 controale, în urma cărora au fost constatate 10 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 18 controale, în urma cărora au fost constatate 26 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.500 lei pentru neevaluarea riscurilor specifice.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă:
– neacordarea sporului pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă/duminică;
– neevidențierea zilelor libere acordate ca urmare a desfășurării activității în zilele de sărbătoare legală;
– neevidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă:
– neevidențierea zonelor cu risc ridicat și specific;
– neprelucrarea fișelor care conțin date de securitate;
– instruire periodică inadecvată;
– neasigurarea controlului medical periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.