Acasă Actualitate Susţinere pentru investiţii. EximBank, partener al ALRO Slatina

Susţinere pentru investiţii. EximBank, partener al ALRO Slatina

60

ALRO Slatina a primit, din partea EximBank o finanțare în valoare de 167 de milioane de lei
Întreprinderea producătoare de aluminiu și aliaje din aluminiu din România și unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, a primit aceste fonduri, care sunt destinate asigurării necesarului de lichidități pentru activitatea curentă a companiei și au fost acordate cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Reprezentanţii băncii decară că Exim Bank propune întotdeauna soluții concrete și eficiente pentru a susține dezvoltarea companiilor românești și, prin facilitatea acordată, asigură uneia dintre cele mai importante companii din România și din Europa, fondurile necesare pentru desfășurarea activității curente în condiții optime.

Gheorghe Dobra: „Am rămas fideli strategiei noastre”
Mediul economic imprevizibil creat de consecințele pandemiei – care a afectat puternic două dintre segmentele de piață esențiale pentru ALRO, respectiv industria auto și cea aeronautică, precum și prețurile scăzute la alumină au reprezentat principalele provocări ale producătorului român de aluminiu pentru depășirea cărora a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor și de îmbunătățire a strategiilor de achiziție și de vânzări.

„Reziliența ALRO este obținută și prin valorificarea oportunităților generate de crize, cum este și cazul crizei sanitare: și în astfel de vremuri am rămas fideli strategiei noastre și ne-am concentrat pe investițiile în inovație și în cele mai noi tehnologii de producție și am continuat parteneriatele cu organizațiile care susțin dezvoltarea responsabilă și durabilă a afacerilor”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al ALRO.

Genoveva Năstase, directorul financiar al ALRO, declară că acest sprijin financiar va ajuta compania să îşi continue şi îmbunăăţească operaţiunile.
„Salutăm punerea în aplicare a cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat în sprijinul economiei românești în contextul pandemiei COVID-19. Acest lucru ne va ajuta să ne continuăm și să ne îmbunătățim operațiunile, reflectând cele mai recente evoluții de reglementare și politici ale UE, având alături parteneri de încredere precum EximBank „, a declarat Genoveva Năstase, director financiar al ALRO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.