Acasă Politic Liviu Voiculescu: O oportunitate istorică pentru România

Liviu Voiculescu: O oportunitate istorică pentru România

44

80 de miliarde de euro vor fi puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă și alte programe europene de finanţare.
Este o oportunitate istorică pentru România, o șansă de a construi ceva durabil pentru noi și pentru generaţiile următoare. Oficialii de la Bruxelles pun însă o condiţie definitorie: 2027 trebuie să fie anul în care România va trebui să dovedească că și-a respectat angajamentele prevăzute în PNRR și că a folosit fondurile primite pentru proiecte și investitţii pentru români. Este deci imperios necesar ca, imediat după aprobarea finanţării de către Bruxelles, administraţiile locale să identifice și să demareze cu celeritate proiectele de dezvoltare și oportunităţile de investiţii în unităţile lor administrative, în aceeași măsură în care guvernanţii vor trebui să demareze proiectele de anvergură din toate domeniile prevăzute în PNRR, pentru care și-a asumat răspunderea.
Criticile în notă electorală nu-și mai au nici rostul, nici momentul.
Este timpul să ne mobilizăm și să arătăm Europei că suntem o ţară de încredere, o ţară care știe să respecte și merită, la rândul ei, să fie respectată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here