După ce bugetul judeţului Olt a fost pus în transparenţă publică, pe site-ul Consiliului Judeţean Olt, proiectul se află pe masa consilierilor judeţeni, pentru a fi votat în şedinţa din 9 aprilie 2021.
Preşedintele instituţiei, Marius Oprescu, spune că acest buget permite începerea unor noi proiecte de investiţii majore, aşa cum se întâmpla în alţi ani:
„În acest an, proiecte majore nu putem să deschidem, pentru că aşa cum am spus de la început, cred că este unul dintre cele mai proaste bugete pe care le-am avut în ultimii 10 ani. Abia reuşim să finanţăm în continuare unele investiţii, de investiţii noi nici nu se pune problema. Sunt investiţii către care nu am alocat foarte mulţi bani, deci nu le vom termina anul acesta, pentru că nu avem acei bani”.
Noul buget al judeţului arată astfel: total venituri – 290.367 mii lei; total cheltuieli – 295.719 mii lei.