Potrivit ultimului comunicat de presă remis pe adresa de e-mail a Ziarului de Olt, jandarmii olteni ne informează că și în acest week-end vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor meciuri de fotbal:
ACS Vedița Colonești – A.S. F.C. Pucioasa, liga a III-a, vineri, 19 martie a.c., începând cu ora 15.00, pe Stadionul „Mircea Stan” din comuna Colonești. C.S.M. Slatina – A.C.S. Ripensia Timișoara, liga a II-a, sâmbătă, 20 martie a.c., începând cu ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai” din municipiul Slatina.
De reținut că jandarmii vor fi prezenţi la locurile de desfăşurare a partidelor de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciurilor, chiar dacă acestea se vor desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei de Covid-19.
În altă ordine de idei, organizatorilor, staff-urilor auxiliare ale celor patru echipe, precum și suporterilor care și-au exprimat intenția de a se aduna în zona arenelor sportive pentru a-și încuraja echipele favorite, le sunt prezentate următoarele recomandări preventive:
– să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităților, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112;
– să respecte normele de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2.