În dimineaţa zilei de 10 martie 2021, la ieşirea din satul Pestra
La data de 10 martie 2021, în jurul orei 01.00, pe Drumul Național 6/ E70, la ieșirea din localitatea Pestra, comuna Dăneasa.
„Un autoturism a fost găsit pe terenul aflat în zona adiacentă podului peste calea ferată, care ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Totodată, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Vlădila, care ar fi condus autoturismul respectiv și patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat.