Acasă Politic Paul Stănescu: „Minciunile guvernării liberale ies, rând pe rând, la suprafață”

Paul Stănescu: „Minciunile guvernării liberale ies, rând pe rând, la suprafață”

67
foto: Mediafax

Senatorul Paul Stănescu a susţinut o declaraţie politică referitoare la lipsa de transparenţă privind statisticile COVID-19 şi la nedreptăţile făcute administraţiilor PSD de către actuala guvernare.
„Românii au fost tot timpul mințiți cu privire la numărul și rata infectărilor. Am atras atenția despre această manipulare și noi și presa și specialiștii. Recentul conflict dintre premierul Cîțu și ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, este încă o dovadă clară. Pentru prima dată de la debutul pandemiei, Voiculescu a făcut publice situațiile testărilor, spitalizărilor și vaccinării, defalcate pe județe, ceea ce l-a deranjat cumplit pe premier și a trimis corpul de control peste el.
Marile minciuni liberale din timpul pandemiei încep să iasă la suprafață, odată cu certurile pentru putere din coaliție. Manipularea statisticilor este doar una dintre ele. În loc să se preocupe de gestionarea valului al treilea al pandemiei, premierul îl trage de urechi pe ministrul sănătății, ca la școală. Lipsa de transparență și alocările discreționare de fonduri, pe criterii politice, au fost motive suficiente pentru actuala coaliție ca să nu accepte Pactul pentru Sănătate propus tuturor forțelor politice de către PSD, anul trecut în noiembrie. Reamintesc că una dintre cerințele pactului propus de către noi privea «colaborarea loială între autoritățile centrale și cele locale, indiferent de culoarea politică a decidenților».
Or, tocmai asta nu au dorit liberalii. N-au vrut să fie transparenți cu românii, cu celelalte forțe politice, inclusiv cu partenerii lor de guvernare. Acum, prin legea bugetului de stat, liberalii abuzează de poziția lor guvernamentală și fac o nedreptate administrațiilor conduse de primarii PSD. Vor să direcționeze resursele doar către cele ale PNL și USR. Profund imoral și incorect.
Românii trebuie să știe cât de iprocriți sunt liberalii și câte mizerii face această guvernare toxică a minciunii. Iar noi îi vom arăta de fiecare dată cu degetul.”, declară senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.