Deputatul Marius Iancu scrie, pe pagina sa de socializare, că PSD va respinge acest buget şi va depune o serie de amendamente.
„Un «nu» de la români pentru Proiectul de Buget, un «nu» de la PSD și un «nu» de la Consiliul Fiscal, condus chiar de un apropiat al PNL.
PSD va respinge acest Buget și vom depune amendamente, atât la nivel național, cât și pentru județul Olt. Consiliul Fiscal critică Proiectul de Buget al Guvernului Cîțu pentru că este construit doar pe tăieri și nu pe creșteri de venituri bugetare.
Așa cum și PSD le-a dat soluții, Consiliul Fiscal indică mai multe modalitati prin care s-ar fi putut aduce bani la buget, inclusiv prin extinderea bazei de impozitare, adică prin susținerea dezvoltării economice- mai multe investiții, mai multe firme și mai multe locuri de muncă, ce pot aduce mai multe taxe la buget.
Programarea fiscală și reducerea deficitului sunt nerealiste, pentru că Guvernul nu poate reduce deficitul bugetar doar pe baza taierilor, fără creșterea veniturilor.
Tot Consiliul Fiscal spune că Guvernul minte când susține că nu are bani din cauza pandemiei pentru că a cheltuit doar 1,2% din PIB pentru sprijinirea economiei, adică cea mai mică sumă din UE. Cu toții vedem dezastrul unui Guvern care distruge România și îi sărăcește pe români.
Un Guvern PNL-USR al incompetentilor, neputinciosilor și mincinosilor, un Guvern susținut de un Iohannis, un președinte slab și laș care i-a trădat pe români!”, spune deputatul.