Acasă Actualitate Acţiuni comune ale poliţiştilor şi jandarmilor olteni. Pomii de Căciun, la control

Acţiuni comune ale poliţiştilor şi jandarmilor olteni. Pomii de Căciun, la control

52

În sfârşitul de săptămână 12-13 decembrie a.c, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfăşurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun.

„Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali și reprezentanți ai Direcției Silvice.
Activitățile se desfășoară atât prin constituirea de filtre organizate, cât și prin verificarea agenților economici de profil.
În cadrul filtrelor, polițiștii vizează:
– controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și
-verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.
Astfel, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au identificat în zona pieței din orașul Corabia, reprezentantul unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Caracal, care oferea spre vânzare 42 de pomi de Crăciun, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemons, conform legislației în vigoare.”, se arată în comunicatul IPJ Olt

Pomii de Crăciun, în valoare de 1.134 de lei, au fost confiscați și predați în custodie Ocolului Silvic Corabia, iar societatea comercială a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sanționarea delictelor silvice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.